Într-un editorial pentru România Curată, președintele Societății Academice din România (SAR), Alina Mungiu-Pippidi atrage atenția asupra datelor Eurostat, potrivit cărora România e lider la excesul de mortalitate din perioada crizei. „Cu alte cuvinte, au murit mulți oameni care nu trebuiau să moară. Cui îi trebuie comisie de anchetă în Parlament, cînd cei care au patronat această crimă de masă ne dau asigurări azi că pandemia s-a dus și că despre morțile în plus, chiar numărate cu miile, nu face să pui întrebări cînd ai din nou dreptul să mergi la plajă.”, spune Pippidi.
„Și mai bine este ca vicepremierul Dan Barna, președintele frumoasei inițiative ”Fără penali” și mare viitor candidat la președinție să fie sub amenințarea începerii urmăririi penale, tot așa cum precedentul candidat Klaus Iohannis avea ceva case în plus și o incompatibilitate dovedită. E de neconceput să ajungă vreodată președinte unul care nu are de nici unele penale prin vreun sertar, ce ne-am face atunci. Nici o nevoie să înceapă vreodată o urmărire penală, esențialul este că se poate întîmpla. Oricînd”, mai scrie președintele Societății Academice din România (SAR).
Redăm articolul semnat de Alina Mungiu Pippidi:
Acum, că pandemia s-a încheiat prin decret, vedem pe Eurostat, citat de Comisia Europeană, că România e lider la excesul de mortalitate din perioada crizei. Au murit, cu alte cuvinte, mulți oameni care nu trebuiau să moară. Coincidență, vîrful peste media UE a fost în noiembrie anul trecut, cînd cifrele naționale arătau dimpotrivă, că e tocmai bine de organizat alegeri. Sigur, doar nu au murit 62 de oameni, ca la Colectiv, ci bine peste zece mii. Ca atare, cui îi trebuie comisie de anchetă în Parlament, cînd cei care au patronat această crimă de masă ne dau asigurări azi că pandemia s-a dus și că despre morțile în plus, chiar numărate cu miile, nu face să pui întrebări cînd ai din nou dreptul să mergi la plajă.
Sursa: Eurostat
Eu cred că pandemia s-a dus după statul de drept. Și ne lipsește tot atîta. Altfel nu ne-am bucura că Liviu Dragnea nu e lăsat acasă de Paște nici după ce și-a ispășit pedeapsa cu închisoarea, ba chiar, întrucît eliberarea sa nu mai poate fi întîrziată prea mult, e imediat trimis în judecată pe motivul că a încercat să se vîre sub pielea lui Donald Trump, alt politican cu probleme cu justiția. E adevărat că pentru o crimă asemănătoare Ponta și Ghiță au scăpat cu fața curată (vizita lui Tony Blair, tot cu presupus folos personal transferul de credibilitate, chit că ei aranjaseră ca Blair să viziteze și partea adversă), dar a durat ani buni, și fiecare an în plus în care îl ținem pe Dragnea la închisoare e prețios, că așa pricep succesorii lui pesediști de ce e bine să joace rolul care li s-a rezervat, de opoziție necompetitivă care se mulțumește cu fotolii de orchestră la Antena 3 și România TV.
Este la fel de bine, dacă nu mai bine ca șeful partidului de guvernămînt să fie reales Ludovic Orban, pentru ușurința cu care poate fi împachetat în direct de DNA după ce a fost ascultat ani în șir, și nu doar cînd vorbea cu Urdăreanu. Realmente nu mă pot gîndi la o situație mai bună pentru un partid de guvernare decît să aibă un astfel de lider, că a avansa din vicepreședinții care servesc partidul secondați de la alte instituții e totuși prea pe față. Un civil în vîrf, și unul care să poată fi ridicat oricînd, nu a scris asta Lenin în tratatul despre lovituri de stat? Sau confund.
Și mai bine este ca vicepremierul Dan Barna, președintele frumoasei inițiative ”Fără penali” și mare viitor candidat la președinție să fie sub amenințarea începerii urmăririi penale, tot așa cum precedentul candidat Klaus Iohannis avea ceva case în plus și o incompatibilitate dovedită. E de neconceput să ajungă vreodată președinte unul care nu are de nici unele penale prin vreun sertar, ce ne-am face atunci. Nici o nevoie să înceapă vreodată o urmărire penală, esențialul este că se poate întîmpla. Oricînd.
Ce să mai spun de singurul șef al comisie de supraveghere a SRI care a încercat vreodată să pună întrebări SRI, Claudiu Manda, trimis în judecată pentru crima de a fi intervenit în folosul unor alegători sub salariul minim care au mințit în formele de ajutor social. Statul de drept nu poate supraviețui nici unei forme de protecție a săracilor, el rezistă numai cînd jandarmii care caută pandemia peste noapte dispărută intră în restaurantele bogaților și pică peste Rareș Bogdan, acest fanion al partidului de guvernământ. Ca să nu vorbesc despre faptul să sensibilitatea SRI nu rezistă la nici o întrebare și musai trimiterea în judecată ale celor care își permit.
Cel mai mult îmi place că frumosul stat de drept România este exemplul pe care onor Comisia Europeană îl flutură pe la balcanici și pe la moldoveni ca exemplu de transformare în bine. Și cum balcanicii știu ei perfect ce e de făcut- Albania a ajuns la un monopol politic și Muntenegru a intrat în Cartea Recordurilor drept cel mai perfect exemplu de captură a statului în timp ce își negociau aderarea la UE – mai rămîne nenorocita de Maia Sandu care trebuie să țină afișul. Ca fost campion al reformelor care primea asigurări de la UE că ne ține spatele știu cum se termină serialul ăsta, aș putea scrie chiar eu episoadele care lipsesc.
Autorii MCV au cu ce se lăuda din toate punctele de vedere, că sub înțeleapta lor oblăduire s-au atins toate aceste obiective, care păreau, recunosc, inaccesibile cînd încă ne mai luptam cu Năstase și Stănoiu, care nu reușeau să cîștige contra noastră deși aveau guvernul, serviciile secrete și pe Ana Birchall și numai societatea civilă, care nu era nici măcar în UE, le ținea piept. Mult superioară situația de azi, cînd televiziunile ne anunță că s-a deschis un dosar de urmărire penală pînă și la adresa unor albine, care au înțepat prin adidași pe un nenorocit de om de afaceri din Moldova. Statul de drept românesc nu mai cunoaște frontiere, nici măcar pe ale ridicolului.
Ah, marea putere transformatoare a Europei! Aflu că la Comisie lumea citește ultima mea carte ca pe Samizdat – sau nu chiar, că mi s-a făcut onoarea să o lansez în chiar prima conferință de la Policy Hub Berlaymont, în atrium, chiar înainte să ne lovească pandemia – dar cam pe acolo. Cum, dovezile arată că UE nu face lucrurile mai bune, ci mai rele? Nu e de crezut, partea asta e proastă! Noroc cu începutul cărții, partea preferată a celor care scriu și rescriu Constituțiile altor state prin Balcani. Acolo povestesc cum s-a făcut statul cel mai bine guvernat, prosper și chiar fericit din lume (că avem topuri), din păcate nemembru UE (au ieșit chiar din EEA, ultragiindu-l pe Jean-Claude J), Elveția. El a fost ocupat de vreo trei ori de o mare putere luminată cu care era vecin (Franța republicană), și un personaj neales dar competent, primul consul Bonaparte, le-a aruncat la coș proiectele de Constituție și le-a dat el unul. În acela se desființau privilegiile, se unifica teritoriul, se despărțeau puterile și stat și se creau unități sub-naționale cu drepturi și obligații clare. Miracol propriu? Nici vorbă. Intervenție străină.
Iată așa, în vreme ce sar peste dovezile mele plicticoase din 127 de țări că am dat-o în bară, că am irosit șansa istorică a UE de a aduce buna guvernare în lume atunci cînd noi eram tari și Rusia și China slabe, și am ajuns azi cînd e aproape invers, cititorii mei din Bruxelles au găsit singura parte și ușor de citit și foarte agreabilă, cum au fost ei precedați de un mare om pe care îl aniversăm anul ăsta, și cum în fiecare MeCeVist mic zace un Napoleon mare. Realitatea ne mai pune ceva probleme, sunt victime colaterale, de exemplu, dar acum, că am expediat și pandemia după statul de drept, exemplul românesc strălucește ca un far la marginea continentului.
