Skip to content
Arad Știri locale

30 de sirieni şi irakieni, descoperiţi ascunşi într-un automarfar la Punctul de Frontieră Borş

Poliţiştii de frontieră din Borş au descoperit 30 de cetăţeni străini care încercau să treacă ilegal frontiera cu Ungaria ascunşi într-un automarfar.

În data de 22.05.2021, în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, conducând un automarfar înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, materiale electrice pe ruta Turcia-Franţa.

În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit treizeci de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş, pentru cercetări”, arată un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră.

După verificările preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Siria şi Irak cu vârste cuprinse între 3 şi 34 de ani. Potrivit News.ro, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, iar la finalizare vor fi dispuse dispuse măsurile legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *