Consiliul UE a adoptat vineri pachetul de coeziune pentru perioada financiară 2021-2027, ce vizează fondurile structurale și de investiții, ridicându-se la peste 330 de miliarde de euro (în prețurile din 2018) sau aproape o treime din bugetul pe termen lung al Uniunii Europene, din care România va putea beneficia de aproximativ 28 de miliarde de euro. ”Fondurile vor finanța proiecte regionale și locale menite să reducă disparitățile economice și sociale dintre statele membre și regiuni”, spune europarlamentarul liberal Daniel Buda.
”Politica de coeziune reprezintă principala politică de investiții a Uniunii Europene și are, așadar, un rol esențial în susținerea creșterii economice, a dezvoltării durabile și a îmbunătățirii calității vieții. Fondurile vor finanța proiecte regionale și locale menite să reducă disparitățile economice și sociale dintre statele membre și regiuni, stimulând în același timp o redresare durabilă după pandemie prin investiții în prioritățile ecologice și digitale.
Pachetul de coeziune 2021-2027 simplifică normele și reflectă noile priorități ale UE, și anume consolidarea inovării și a digitalizării, tranziția către o economie cu emisii nete de dioxid de carbon zero, îmbunătățirea în continuare a conectivității cu rețelele strategice de transport și digitale și concentrarea asupra incluziunii sociale! Datorită acestui buget ambițios, dar și a fondurilor prevăzute prin PNRR, România va avea șansa să dezvolte infrastructura de sănătate și educație, infrastructura rutieră, să modernizeze toate sistemele publice și să realizeze tranziția verde și digitală asumată la nivel european!”, a declarat Daniel Buda.

