Eurodeputatul PNL Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din legislativul european consideră că grupul PPE din Parlamentul European este cel mai mare partener al fermierilor în garantarea bunăstării animalelor.
Acesta a participat la o reuniune a grupului de lucru a Parlamentului European pentru buget și politici structurale, în cadrul căreia a avut loc un schimb de opinii pe marginea documentului de poziție pentru bunăstarea animalelor vii, al cărui raportor Daniel Buda este.
În acest context, europarlamentarul român a propus elaborarea unui document de poziție privind bunăstarea animalelor vii în timpul transportului, evidențiind principalele probleme cu care se confruntă acest sector și oferind în același timp soluții concrete, care să aducă progrese vizibile, scrie caleaeuropeana.ro.
”În fiecare an, milioane de animale vii sunt transportate în scopuri comerciale. Valoarea economică a comerțului intra-UE cu animale vii a fost de 8,6 miliarde EUR în 2018. În acest context, oprirea transportului animalelor vii nu reprezintă o soluție. Exportul de animale vii este o sursă importantă de venit pentru agricultorii europeni. În ipoteza în care acest transport de animale s-ar suspenda, milioane de oameni care lucrează în acest domeniu ar rămâne fără locuri de muncă”, a precizat Daniel Buda într-un mesaj publicat pe Facebook.
În documentul de poziție mai sus amintit, eurodeputatul a subliniat că animalele trebuie transportate în siguranță și tratate corect.
”Nu ne putem permite suspendarea sau interzicerea transportului de animale vii, în acel moment țări precum cele din Noua Zeelandă sau din MERCOSUR vor ocupa piețele pe care astăzi, Uniunea Europeană le are. Statele din Orientul Mijlociu au nevoie de animale vii și doar în acest fel putem să păstrăm relațiile comerciale cu aceștia”, a mai spus Daniel Buda.
”Alimentarea cu apă, ventilația și monitorizarea temperaturii, spațiul adecvat, cerințele speciale pentru animalele neînțărcate, toate aceste condiții trebuie să fie pe deplin respectate în conformitate cu Regulamentul 1/2005. Grupul PPE consideră că pregătirea profesională este cerința de bază pentru cei care manipulează animale în timpul transportului și trebuie efectuate inspecții periodice ale vehiculelor și echipamentelor. Grupul nostru politic sprijină instalarea și utilizarea sistemelor de supraveghere video pe călătorii pe distanțe lungi pentru a asigura conformitatea eficientă”, a completat vicepreședintele Comisiei AGRI din Parlamentul European.
Daniel Buda a subliniat, de asemenea, că Grupul PPE ” încurajează norme armonizate în întreaga UE care vizează îmbunătățirea bunăstării animalelor în timpul transportului animalelor vii”.
”Crescătorii de animale, transportatorii și comercianții au în primul rând interesul de a livra animale sănătoase în cele mai bune condiții. Sunt necesare soluții eficiente și concrete pentru o mai bună gestionare a transportului animalelor vii, fără a crea poveri suplimentare și costuri ridicate, care vor fi acoperite în cele din urmă de către consumatori. Regulamentul nr. 1/2005 poate avea un impact pozitiv asupra bunăstării animalelor în timpul transportului, dacă este pus în aplicare în mod judicios de către fiecare stat membru”, a conchis eurodeputatul român.

