Ioana Constantin anunță, într-o postare pe Facebook, două vești bune în legătură cu republica Moldova: faptul că, potrivit unor sondaje recente, aproape 50% dintre cetățeni îți doresc unirea cu România, și aprobarea a 600 de milioane de euro de către Comisia Europeană, pentru relansarea economică a țării vecine.
”Două vești bune pentru R. Moldova: 40%- 50% dintre cetățeni doresc Unirea, conform ultimelor sondaje publicate zilele acestea dincolo de Prut; 600 de milioane de euro au fost aprobați de Comisia Europeană pentru R. Moldova pentru următorii 3 ani, pentru relansare economică”, a scris Ioana Constantin.
Aceasta precizează că alegerile anticipate care vor avea loc peste Prut în 11 iulie ”reprezintă un culoar extraordinar pentru Republica Moldova dacă cetățenii vor trimite în Parlament o majoritate pro-europeană”.
”Drumul R. Moldova este numai alături de România și Uniunea Europeană. Faptele vin dinspre România și Europa, propaganda vine de la Moscova. Am mai spus-o: alegerile anticipate din 11 Iulie reprezintă un culoar extraodinar pentru R. Moldova, dacă cetățenii vor trimite în Parlament o majoritate pro-europeană care să dea un Guvern pro-european capabil să aducă investiții și bunăstare. Iar soluția unionistă, pro-europeană, pro – NATO o reprezintă PUN, partidul unionist din R. Moldova care va fi un partener serios și corect într-o construcție guvernamentală pro-europeană.
Socialismul înseamnă faliment, corupția înseamnă sărăcie. Propaganda Rusiei a făcut suficient rău în R. Moldova, iar politicienii corupți și lași care au stat în lesa Rusiei și au prăduit R. Moldova trebuie să devină minoritatea”, mai scrie Ioana Constantin.
