Uneori stai și te întrebi dacă parlamentarii gândesc proiectele de lege pe care le propun. Imaginea Legislativului românesc este la ora actuală extrem de negativă în comparație cu celelalte instituții din țară. Dar, în pofida tuturor acestor critici la adresa Parlamentului, aleșii neamului par a face dinadins propuneri care să scandalizeze și mai tare opinia publică.
Asistăm la un piesă de teatru greu de înțeles în ceea ce privește Parlamentul României. Măcar de era teatru mut, dar este foarte vocal – pe toate canalele de televiziune și pe toate site-urile de știri. Atunci când credibilitatea unei instituții este fragilă sau, mai bine zis, este la un nivel extrem de scăzut, te gândești cum să o îmbunătățești, cum să îi faci pe cetățeni să creadă în cei pe care îi alege. Dar, din când în când, mai apare câte o floare primăvăratecă prin Senat sau Camera Deputaților care aruncă în aer opinia publică prin proiectele de lege depuse.
Ultimul astfel de exemplu, care pare făcut dinadins pentru a știrbi și mai mult imaginea Parlamentului, este proiectul referitor la modificarea Codului Penal, proiect care ar permite funcționarilor publici să-și angajeze rudele până la gradul II inclusiv fără ca acest lucru să fie considerat conflict de interese. Această propunere a fost adoptată tacit de către Senatul României, urmând să meargă mai departe la Camera Deputaților.
O lege venită într-un moment total inoportun. De ce? În primul rând, este scandalul Șova care ține ochii vigilenți ai presei ațintiți pe tot ce mișcă în Parlament, iar orice exces de acest gen este criticat imediat. Apoi, trebuie privit contextul. În ultimele luni, nu a existat săptămână în care să nu auzim de un parlamentar condamnat cu suspendare pentru că și-a angajat rubedeniile la cabinetul parlamentar. În acest fel, s-ar crea un beneficiu pentru aceștia.
Faptul că Parlamentul a ajuns să fie considerat o sală de circ pentru cei care îl compun este confirmat și de prevederea legislativă a lui senatorului PNL Cristian Bodea denumită „Legea Tăcerii”, despre care chiar autorul a spus că este un pamflet. „Prim-ministrul este statul. Indubitabil!” – aşa arată primul articol.
Cel mai bine a caracterizat acest pamflet de lege senatorul PSD Daniel Savu, care a spus ca „nu e absolut obligatoriu ca tot ceea ce ne trece prin cap să ne iasă pe gură, dar este absolut obligatoriu ca tot ceea ce ne iese pe gură să ne treacă prin cap”. În cazul multor parlamentari, filtrul raționamentului nu există de multe ori și tocmai de aceea ne trezim cu elemente de circ.
Ceea ce este și mai îngrijorător este că parlamentarii își fac toate aceste lucruri cu mâna lor. Daca parlamentarii nu ar mai face trăznăi, nici presa și opinia publică nu ar mai avea de ce să îi critice. Însă, când vezi că la un proiect de lege pamflet, total ieșit din orice norme logice și legislative, există 27 de senatori care au votat pentru, atunci îți pui un semn serios de întrebare cu privire la scopul parlamentarilor.
Uneori ai impresia că există cineva în Parlament care își dorește să păteze și mai tare imaginea Legislativului. Dar, deopotrivă, te întrebi pentru cine Dumnezeu lucrează oamenii aștia în Palatul Parlamentului? Pentru cetățeni? Pentru ei?
