Demisie răsunătoare în PNL: unul dintre liderii formațiunii politice, vicepreşedintele PNL Bihor, medicul Sebastian Lascu, şi-a anunţat marţi demisia din partid.
„Azi, după 23 de ani de activitate în PNL şi după ce am încheiat mandatul de 4 ani în care am fost Vicepreşedinte PNL Bihor şi Prim-Vicepreşedinte PNL Oradea, mi-am depus demisia din PNL ! Mâine am să detaliez pe scurt decizia demisiei”, a scris Lascu marţi pe Facebook.
El a declarat pentru Bihoreanul, între altele, că este nemulţumit că în PNL Bihor nu s-a reuşit punerea meritocraţiei pe primul loc.
„Consider că nu am reusit să punem meritocraţia pe primul loc în PNL, ci am pus norocul… Şi de aceea unii ajung senatori în ziua în care s-au înscris în PNL, nu în urma unei activităţi graduale bazate pe muncă, idei şi proiecte… ci ajung senatori că au noroc! Momentul retragerii mele trebuia să fie momentul când a fost preferat în cursa internă pentru senat, pentru un loc semieligibil la acel moment, o persoană nou înscrisă în PNL faţă de o persoană cu o vechime şi activitate incontestabilă. Dar eu fiind membru PNL de 23 de ani şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene nu puteam să fac acest lucru, pentru a nu afecta imaginea PNL chiar atunci, la momentul alegerilor parlamentare. Am decis să îmi duc până la final mandatul de vicepreşedinte PNL Bihor şi prim-vicepreşedinte PNL Oradea”, explică Sebastian Lascu.
Medicul orădean subliniază că demisia sa a venit și ca urmare a mai multor „chestiuni cumulate”. Între altele, el vorbeşte şi despre o reticenţă a conducerii Consiliului Judeţean Bihor, deţinute acum de liberali, în frunte cu preşedintele Ilie Bolojan, de a îmbrăţişa proiecte noi.
„După ce am reuşit să avem un dialog intern de la începuturile guvernării liberale în Oradea şi să susţinem proiecte mari cum ar fi: Aquaparc, Drum Expres, Cetate, politici de impulsionare a renovării clădirilor din centru, parcări supraterane, drumuri noi de legătură, reamenajare cartiere etc., acum nu am mai reuşit să avem dialog cu CJ, aşa că doresc să detaliez și cele 5 proiecte (culese şi pregătite în cei 4 ani de activitate ca şi consilier judeţean de opoziţie) pe care doream să le supun discuţiei interne şi care totuşi ar putea fi realizate prin proiecte europene şi ar duce cu siguranţă la dezvoltarea judeţului”, a transmis Lascu.
PNL Bihor nu a anunțat opțiunea pentru Congres
Preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, afirma recent că filiala va decide după jumătatea lunii iulie pe care dintre candidaţii la şefia PNL îl va susţine, explicând că el nu a participat la lansarea vreunuia dintre candidaţi pentru a nu-şi desconsidera colegii, care astfel nu l-ar mai fi respectat.
„Eu am avut discuţii cu ambii candidaţi în această perioadă, pentru că discutăm probleme administrative, legislative sau inclusiv probleme politice. Am luat o decizie în organizaţia PNL Bihor să nu ne poziţionăm din două raţiuni: pe de-o parte, dacă aş fi participat la o lansare sau la alta, lângă un candidat, mi-aş fi desconsiderat colegii, din punctul meu de de vedere, pentru că eu nu sunt doar preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, sunt şi preşedintele organizaţiei judeţene. Or eu de multe ori am criticat colegii din Capitală că iau anumite decizii administrative (…) fără să-i consulte pe cei care au o anumită expertiză în domeniul respectiv”, a afirmat Ilie Bolojan.
Întrebat dacă vreunul din cei doi candidaţi ar putea să îşi piardă funcţia în cazul în care nu câştigă alegerile din partid, el a explicat: „Pentru a putea da rezultate într-o funcţie de management, că este public, că este privat, ai nevoie de autoritate. În condiţiile în care autoritatea îţi este ştirbită într-o formă sau alta, chiar dacă ai vrea s-o exerciţi cu randamentul maxim acea funcţie nu mai poţi. În momentul în care într-o competiţie într-un partid ocupând o funcţie care depinde de partid, deci nu este o funcţie votată deja – eşti parlamentar, de exemplu, care nu ţi-o mai ia nimeni – şi partidul din care faci parte nu-ţi dă votul de încredere, adică pierzi competiţia, deja autoritatea este serios afectată pentru că se presupune că dacă nici ai tăi, de exemplu, nu te-au susţinut, înseamnă că e greu să mai exerciţi autoritatea asupra altora, deci va fi o problemă menţinerea acestor funcţii, pentru cel care pierde. Asta este punctul meu de vedere personal. E o decizie a fiecăruia ce va face în această stiuaţie, dar nu vor fi doi câştigători”.
