Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei, a declarat marți, în deschiderea ședinței Consiliului General, că prin meciurile Euro 2020 desfășurate la București, Capitala a demonstrat că poate să organizeze evenimente de mare anvergură. Dan a punctat că municipalitatea a reușit să se ridice la nivelul standardelor cerute de o astfel de competiție. „Sunt foarte optimist că o să avem în viitor astfel de evenimente pe Arena Națională”, a mai spus Primarul General.
„Permiteți-mi să mă refer la Campionatul European, a cărui desfășurare la București s-a terminat aseară. E o mândrie pentru București, pentru municipalitate că am reușit să fim la standardele unei competiții la acest nivel, urmărită probabil de peste un miliard de persoane la nivel global.
Bucureștiul, prin Arena pe care muncipalitatea o gestionează, a dovedit că poate să organizeze evenimente de mare anvergură. Sunt foarte optimist că o să avem în viitor astfel de evenimente pe Arena Națională.
Mulțumesc pesoanelor care au permis ca acest mare succes să aibă loc, celor care s-au ocupat de îmbunătățiri, construcție, partea electrică a Arenei Naționale, voluntrilor, celor din instituțiile subordonate care au asigurat promovarea acestui eveniment”, a declarat Primarul General, Nicușor Dan, în debutul ședinței de marți a Consiliului General al Municipiului București.
