Skip to content
Politică

Florin Cîţu rupe misterul legăturii sale cu PNL. Ce s-a întâmplat de fapt în ultimii 30 de ani în viaţa premierului

Inquam Photos / Alexandra Pandrea

Premierul Florin Cîţu a afirmat, vineri, cu ocazia alegerilor în cadrul organizaţiei judeţene PNL Vâlcea că, în politică, competiţia trebuie să aducă la conducerea unui partid cei mai buni oameni.

În politică, competiţia ar trebui să aducă ca cei mai buni oameni să conducă un partid politic. Acel om şi acei oameni să îşi asume nişte obiective şi dacă şi le ating, să meargă mai departe, dar dacă nu le ating, să aibă tăria să facă un pas în lateral sau în spate să lase pe alţii care vin şi pot să facă aceste lucruri. Despre asta este vorba în viaţă şi în competiţie şi asta facem şi noi aici”, a declarat Florin Cîţu.

El a precizat că acest lucru îi pregăteşte pe liberali cu lupta cu PSD, “această competiţie trebuie să ne întărească de aceea îi alegem pe cei mai buni”.

Florin Cîţu a mai povestit că, în 1990, când era clasa a XII-a, s-a înscris în PNL alături de mai mulţi prieteni, precizând că ulterior a plecat din ţară şi că a “reînnoit povestea” cu PNL, în 2016, la Bucureşti.

 

Florin Vasile Cîţu s-a născut la 1 aprilie 1972 în judeţul Vâlcea, unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa.

CV-ul oficial al premierului desemnat – document postat pe portalul web al Ministerului Finanţelor Publice şi pe cel al Senatului României – începe, la capitolul „Educaţie şi formare”, cu anul 1992, în perioada în care actualul ministru al Finanţelor avea 20 de ani şi îşi începea studiile în Statele Unite ale Americii, la Grinnell College, Iowa, unde, după patru ani de studii, Florin Cîţu a obţinut o diplomă de licenţă în economie şi matematică.

Educaţia lui Cîţu a continuat, după absolvirea Grinnell College, cu un masterat, între 1997 şi 1999, tot în Statele Unite ale Americii, la Iowa Sate University în domeniului politicii monetare aplicate, macroeconomie, econometrie, iar între anii 1999 şi 2002 premierul desemnat urmând un program doctoral completat, însă fără a susţine lucrarea de disertaţie, la aceeaşi universitate din Iowa unde a făcut şi studii de masterat. Conform CV-ului oficial, Florin Vasile Cîţu a obţinut, în anul 2003, o diplomă de studii de la Center for Financial Studies in Frankfurt, pe tema „Metode empirice pentru construirea modelelor macroeconomice”.

Din CV-ul oficial al premierului desemnat lipseşte perioada liceului. Numele lui Cîţu apare însă ca absolvent al Colegiului Tehnic Energetic din Râmnicu Vâlcea (Fostul Liceu Energetic Râmnicu Vâlcea), la capitolul „elevi care au studiat în străinătate”, pe site-ul unităţii de învăţământ..

„FLORIN CITU- absolvent al Colegiului Grinnell, Iowa, S.U.A. A activat ca economist la Banca Natională a Australiei. În prezent este vicepresedinte ING-BANK, Bucuresti” este prezentarea, în mod evident neactualizată, a absolventului Cîţu.

Conform site-ului web al liceului vâlcean, actualul ministru al Finanţelor este singurul absolvent al acelui liceu care a reuşit performanţa de a face studii în afara ţării, liceul se mai laudă cu cinci absolvenţi care au devenit profesori de engleză, trei care au devenit jurnalişti şi 17 foşti elevi care au promovat examenul Cambridge.

În ceea ce priveşte viaţa personală, premierul desemnat este foarte discret la acest capitol. CV-ul din 2011 consemna că la acel moment era căsătorit. ostul ministru Eugen Teodorovici afirma că Elena Calistru ar fi iubita lui Florin Cîțu, despre care se știe că lucrează în domeniul ONG-urilor de peste 10 ani și a fost implicată în numeroase proiecte naționale și internaționale. În cea mai recentă declaraţie de avere a ministrului, completată în 2020, nu apar venituri realizate de soţie.

Potrivit unor informaţii, Florin Cîțu a fost adus în PNL în urmă cu patru ani de Alina Gorghiu, el fiind bun prieten cu soțul acesteia, Lucian Isar. A urmat apoi o ascensiune fulminantă, de la senator, la ministru de Finanțe, iar acum prim-ministru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *