Într-un editorial pentru România Curată, președintele Societății Academice din România (SAR), Alina Mungiu-Pippidi vorbește despre starea educației din România . Potrivit președintelui SAR, promovarea unui limbaj în care nu merită să te exprimi, de altfel depășit de timpuri, că limba s-a tot neologizat, în detrimentul semnificațiilor și argumentației, ignorarea faptului psihologic elementar că e mai ușor să înveți argumentație dacă argumentezi pe un subiect de interes personal decât pe unul integral irelevant duc la o masivă inadecvare.
„Nu pot să cred că doar prostia e de vină, e vorba de o rentă, cea a industriei de meditații care pune copiii să tocească pe de rost comentarii și nu are curajul să dea drumul unei educații firești în care nu ai mai avea nevoie de cineva să te învețe (pe bani) să fii idiot”, spune Pippidi.
Redăm integral postarea postarea Alinei Mungiu Pippidi:
Mare scandal, mare, că patru profesori diferiți au notat diferit același subiect la BAC, și că zeci de mii de contestații au produs note diferite de cele inițiale. Soluția? După ministrul educației, atribuirea unui cod QR la fiecare subiect și la fiecare corector. Nu știu cum a uitat să specifice că și fiecare ministru are nevoie de unul, ba chiar de unul pentru fiecare perlă produsă. Probabil după ce știm exact cine ce a mai emanat din puțul gîndirii și scrierii, fie precum corector, fie precum candidat, fie precum ministru, o să trimitem DNA (musai fiecare procuror să aibă un cod QR) să investigheze aceste abuzuri la adresa baremului.
De fapt, DNA ar trebui trimis, în ordinea asta, așa:
La autorii subiectelor și baremului la limba română
La cei care i-au numit pe autorii subiectelor și baremurilor, și la cei care au avut puterea să îi înlocuiască, dar nu au făcut-o
Profitul necuvenit? Meditațiile. Prejudiciul? Rezultatele PISA îl arată. Producerea de analfabeți funcționali sau de slabe rezultate, chiar la cei alfabetizați. Proba? Aici: Baremul de la Limba română Bacalaureat 2021 – Edupedu.ro.
O să rog pe orice citator să încerce să noteze subiectele astea la română (dacă nu se enervează citindu-le). Textul lui Șerban Cioculescu este complet inadecvat, la fel toate subiectele la română. În cite feluri poți evalua ce înseamnă ”în toată vremea” (dacă ai norocul să găsești sintagma în cele trei ore)? Riguros vorbind, în mai mult de un sens, deci e inadecvat ca subiect și normal să rezulte note diferite. Ce învață elevul din acest text, care are nevoie de note de subsol (ar trebui de zece ori mai multe) într-un subiect la BAC, pentru că introduce nume noi, argou arhaic și în general numai lucruri care complică înțelegerea, nu o favorizează? Chiar ”elanul afectiv al inimii” sau cugetarea că I.L. Caragiale își ajuta la 18 ani familia pentru că o iubea, nu pentru că avea principii etice (e vreo contradicție aici? Care?), nu au ce căuta într-un subiect la limba română. Cu ce vrem să se aleagă elevul dacă așa e educat? Să interpreteze exact sintagme între timp abandonate de limba contemporană? Să îl iubească pe Caragiale, nici vorbă, la așa un tratament nu ar rezista nici fanii lui Adrian Copilul Minune, al cărui vocabular e mai limitat (dar poate mai puțin ambiguu). Subiectele cad la cel mai elementar test pentru niște subiecte de trecere. Iar baremul e arbitrar la maximum. Poezia lui Vinea care vine (sic!) după e și mai inadecvată. Măcar dacă s-ar da examen la sintaxa frazei pe textele astea, te-ai distra nițel, dar nu, ne interesează conținutul și stilul. De ce? Încercăm să dovedim că poți deveni critic literar citind texte într-o limbă care practic nu este a ta sau a părinților tăi, pe niște conținuturi fără nici un interes pentru orice tînăr contemporan, într-un limbaj care nici la vremea lui nu l-aș considera un exemplu de claritate și gîndire logică? Întîrziată cum e biata limba română, au scris totuși în ea Titu Maiorescu, prozatorul jurnalist Mihai Eminescu, filosoful Mihai Ralea sau eseistul Constantin Noica (în Șase maladii…, de exemplu). În limba română e posibil, cum ar zice Wittgenstein, să te exprimi clar, desi nu e ceva frecvent, și numai aceste texte clare și argumentative servesc scopurilor unei educații contemporane. Literatura? Da, sigur, dar înțelegerea e prioritatea (cea la care cădem la testele OECD). Promovarea unui limbaj în care nu merită să te exprimi, de altfel depășit de timpuri, că limba s-a tot neologizat, în detrimentul semnificațiilor și argumentației, ignorarea faptului psihologic elementar că e mai ușor să înveți argumentație dacă argumentezi pe un subiect de interes personal decît pe unul integral irelevant duc la o masivă inadecvare. Și, desi mă repet, nu pot să cred că doar prostia e de vină, e vorba de o rentă, cea a industriei de meditații care pune copiii să tocească pe de rost comentarii și nu are curajul să dea drumul unei educații firești în care nu ai mai avea nevoie de cineva să te învețe (pe bani) să fii idiot.
Dl. Ministru Sorin Câmpeanu a fost promovat de președintele Iohannis ca fiind de partea îngerilor, adică el ar fi conștient de cele de mai sus și ar încerca să le elimine.
A pretinde că dl Câmpeanu e un înger e, evident, ușor enorm (cum se cheamă exprimarea asta, aici deliberată?) dacă nu definim ca înger pe unul care primește ordine și servește orice regim. Dar dacă cei pe care îi servește sunt ei înșiși inconsecvenți sau nu au idee ce fac orice înger te poate rătăci pe cărările iadului cu mare ușurință. Dovadă că dl. ministru ar avea nevoie de mai mult de două identități (sau partide) ca să voteze și pentru, și împotriva educației sexuale în școli, că șefii nu s-au pus de acord. Înțeleg că e contra, și de ce nu ar fi, dacă Ambasada Franței oricum l-a ornat cu niște palme academice (Palmes Academiques), care sunt, contrar a cum sună, niște distincții, pentru cum a promovat limba franceză (căutați orice video pe Youtube cu franceza dlui ministru Câmpeanu sau vastele sale publicații în această limbă). Nu contează, avînd în vedere că distincții mai mari au mers la plagiatori dovediți (niciodată retrase de ambasada Franței); trebuie să înțelegem că săraca limbă franceză nu poate căuta la dinți îngerul de drac și se promovează și ea cum poate.
Confuzia e amplificată la acest nou BAC de lansarea României educate.
Ca să fim cinstiți, BACUL ăsta vine din trecut. Nu e vina României educate. Ele se leagă datorită declarațiilor aiuritoare ale ministrului, care arată că nici pe viitor nu e vreo speranță să schimbe ce nu înțelege. Dar dl. Câmpeanu nu e prost (nici un prost nu ajunge ministru la noi și nu ia decorații de la ambasada Franței; dacă nu e dovadă de prostie să pui interesul propriu deasupra celui general, subiect demn de dl. Cioculescu și de orele de educație civică).
Deci dacă nu înțelege – el și ceilalți – este pentru că nu vor, nu urmăresc să învețe limba română pe copii, ci să se ridice sau să se mențină unde sunt, iar pentru asta nu poți deranja actori puternici, precum industria de meditații, care conduce autoritar branșa profesorilor de română, sau nu ar fi la putere indiferent ce partide ajung la guvernare.
Nu ajută deloc că atacurile și criticile nu fac diferențele care trebuie făcute și nu se concentrează pe fond, ci pe persoane. Experți foarte buni în educație, de fapt cei mai buni, sunt critici față de programul prezidențial, unii cu temei.
Dar are rost să critici România educată că se bazează pe consultări și nu pe verdictul unor experți? Reformele precedente au eșuat că au fost impuse prin asumarea răspunderii. Nu se recunoaște destul eșecul lor. Școala a fost descentralizată cum nu trebuia, și azi trebuie să ne luptăm cu primarii să pună toalete. Consiliile de administrație au ignorat slăbiciunea societății civile locale. Sistemele de evaluare a calității sunt forme fără fond. Ce trebuia liberalizat, adică programa, a rămas în mîna unor gatekeepers, aici e sursa eșecului și de fapt a corupției – România educată face un timid pas înainte în această privință. Pasul decisiv nu îl face, adică aruncarea peste bord a acestui gen de programe și baremuri care întrețin ambiguitatea și subiectivismul, care fac dificilă învățarea, în favoarea unui conținut simplu, în care notele să fie date de un computer, ca la SAT (chiar și calitatea unei compoziții, presupunînd că asta are loc într-un asemenea examen, se poate verifica de un algoritm, fără diferențe la corectare). E foarte bine să cauți consensul, dar și mai bine e să îl construiești. Nu va fi unul maximal, în regulă, aliniază lumea măcar la jumătate din deziderate. Presupun că asta a încercat România educată, deși e greu cu purtători de cuvînt ca dnii Câmpeanu sau Iohannis să ajungă la noi mesajul, chiar dacă nu suntem contra și nu le căutăm nod în papură.
Digitalizarea e însă pasul final. E bine să ai o trotinetă inteligentă, dar roțile vin înaintea sistemului de navigare. Roțile noi înseamnă să lepezi roțile vechi: sistemul are nevoie de un schimb, nu de o vulcanizare cu petice. Majoritatea părinților vor schimbarea – mă oprește lumea pe stradă, la București și la Sinaia, ca să îmi vorbească despre asta.
Elevii, cu Selly purtător de cuvînt, cu sute de mii de aderenți pe social media, la fel. Proiectul prezidențial cuprinde ideea că vom face examene care să semene cu testele PISA. Dar în spatele lor, ca să ajungem la computere care pot corecta stau programe fundamental diferite, pe care trebuie să le conceapă cineva. Sigur, există Coreea de Sud și alte modele, dar vorbim de limba română, unde e nucleul de profesori de română care va face echivalentul la noi (și la fel la biologie, matematică, problema nu e la fel de gravă, dar e)? Cînd se apucă oamenii ăștia? Deja părinții care plătesc meditații pentru un BAC în 2-3 ani nu vor schimbare, vor doar să își recupereze investiția. Da, vor fi bani prin PNRR. Primul loc unde trebuie dați sunt la acești oameni care vor construi subiecte moderne și programele din spatele lor, o vastă echipă bazată pe școli din medii diferite și pe cei mai buni profesori. Că e clar că pe banii de pînă acum s-a construit doar acest consens modest (dar nu de aruncat la coș), și nu, cum ar fi fost cazul, că timp a fost, programele și legile noi. Probabil au fost puțini bani – toți cei care au lucrat la consultări au făcut-o voluntar. Fără bani și fără sprijin politic, e greu să schimbi ceea ce e de fapt o structură de putere și profit, renta care rezultă dintr-o educație curat idioată, cu care coexistă de mulți ani fără voie mii de profesori de bună intenție și milioane de elevi.
PS. Faptul că dna consilier prezidențial Ligia Deca a lucrat cu mine la Coaliția pentru Universități Curate nu are nici un rol în aprecierile mele. La SAR au lucrat și Cristian Ghinea, și Florin Cîțu, ca să nu mai pun la socoteală miniștri din precedente guverne liberale sau tehnocrate. Nu au fost niciodată tratați părtinitor de mine sau de colegii mei. Nici nu pot spune că mă bucur sau mă întristez că SAR e așa un rezervor de oameni care ajung la putere, văzînd ce puțin rezolvă puterea din problemele care există. E un fapt, și atît.
