Premierul Florin Cîțu a anunțat că va cere demisia lui Ludovic Orban de la șefia Camerei Deputaților și a președintelui Senatului, Anca Dragu, dacă decizia Curţii Constituţionale va da dreptate Guvernului.
„Ieri am sesizat CCR. Dacă decizia CCR ne dă nouă dreptate, voi cere demisia preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului”, a declarat, joi, în briefingul de după şedinţa de Guvern, Florin Cîţu.
„Cred că am văzut alianţa în care era şi USR când a fost decizia pentru Avocatul Poporului, toată lumea a spus atunci aşteptăm decizia CCR, atunci era şi USR şi era de acord. (…) Să aflăm decizia şi procedura merge mai departe. Nu văd aici nicio problemă. Dacă CCR ne dă nouă dreptate preşedintele Camerei Deputaţilor şi Senatului trebuie să plece”, a afirmat Cîţu.
Întrebat dacă va participa la citirea moţiunii în plen, el a replicat: „Nu girez astfel de acte în Parlamentul României, abuzuri ale celor doi preşedinţi”.
Amintim că liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că decizia de a amâna votul pe moțiunea de cenzură până când CCR se va pronunța pe sesizarea depusă de tabăra Cîțu este ”profund neconstituțională”. El susține că invocarea conflictului de natură constituțională nu poate să oprească moțiunea de cenzură și a invocat o decizie a Curții Constituționale pronunțate în 2020 pe vremea când era premier. Liderul PNL a mai spus că ”PSD nu se mai poate prezenta în ochii cetățenilor ca un partid de opoziție”.
„Nu am votat această propunere. Această propunere și decizie luată de BPR este profund neconstituțională. Colegii să-și aducă aminte anul 2020, invocarea declanșării conflictului juridic de natură constituțională nu poate să oprească moțiunea de cenzură. Ca premier al PNL, în august 2020, când PSD a inițiat moțiune de cenzură împotriva cabinetului pe care îl conduceam, eu însumi am invocat un conflict juridic de natură constituțională. În cuprinsul deciziei CCR a spus foarte clar că Parlamentul a procedat corect în derularea procedurii moțiunii de cenzură”, a declarat Ludovic Orban.
Birourile Permanente reunite au decis că moţiunea de cenzură USR PLUS – AUR va fi citită joi, la ora 16:00, în plenul Parlamentului. De asemenea, la propunerea UDMR, votul asupra moţiunii se va da după ce Curtea Constituţională se pronunţă asupra sesizării Executivului cu privire la existenţa unui conflct juridic Guvern – Parlament privind moţiunea.
