Votul pentru desemnarea viitorului președinte USR-PLUS va fi reluat joi, din cauza unei „erori tehnice” a platformei electronice pe care votează membrii partidului. Aceștia au primit un link personalizat pentru a-și exprima opțiunea toate persoanele din baza de date a filialelor, indiferent dacă sunt membri activi sau nu.
La Iași, spre exemplu, au fost invitate să voteze peste 1.000 de persoane care nu aveau drept de vot.
Alegerile pentru președintele USR-PLUS, care au început în dimineața zilei de miercuri, 15 septembrie, ora 10.00, au fost anulate în Biroul Național al partidului după nici 3 ore de vot. Pe un grup intern de comunicare au apărut deja critici vehemente la adresa conducerii formaţiunii privind neregulile din procesul de votare.

În plus, peste 20 de județe din țară au trimis sesizări Comisiei Electorale a partidului, prin care se semnalează faptul că au putut vota și persoane care nu figurau în registrul electoral validat la nivel județean între USR și PLUS.
Practic, aveau drept de vot toate persoanele care aveau cotizația plătită la zi în luna aprilie a anului 2021, când s-a întocmit Registrul electoral.

Biroul Naţional a transmis un mesaj în care se precizează că toți membrii cu drept de vot își vor putea exprima opțiunea din nou începând de joi dimineață, ora 10.00, iar perioada de vot se va prelungi cu 24 de ore, până pe 23 septembrie, ora 10.00.
„Biroul Național decide în unanimitate reluarea procesului de vot pentru alegerea prin vot electronic universal a Președintelui USRPLUS începând cu data de 16.09.2021, ora 10:00 și mandatează Comisia electorală și Secretariatul General să operaționalizeze această decizie de urgență.
Decizia a fost luată în urma sesizărilor adresate Comisiei electorale privind situația unor membri care nu aveau drept de vot, dar este posibil să își fi exercitat acest drept dintr-o eroare tehnică a platformei care a expediat link automat de vot. Secretariatul General împreună cu Birourile Județene vor procesa până la data/ora reluării votului toate corecturile tehnice necesare sesizate către Comisia Electorală până astăzi ora 14:00”, a transmis Biroul Național.
