Comisia Europeana va deschide o anchetă formală împotriva companiei Google.
Astfel, această anchetă va fi demarată pentru a vedea dacă gigantul IT a încălcat regulile concurenței prin sistemul de operare Android, relatează b1.ro.
În modul acesta Comisia vor să afle dacă Google a abuzat de poziția sa și dacă a pus piedici sistemelor de operare rivale sau dacă a făcut înțelegeri ilegale cu anumite companii.
Ancheta, care este diferită decât cea pe internet search în care Google a fost găsit vinovat de abuz de poziție, a fost deschisă după ce Comisia a desfășurat o investigație inițială.
De asemenea, ancheta urmărește dacă producătorii care semnează cu Google ajung să dezavantajeze celelalte sisteme de operare din piață.
Comisia poate impune amenzi de până la 10% din veniturile obţinute de Google la nivel global şi poate cere companiei să-şi modifice practicile folosite în conducerea afacerilor.
Google a respins orice acuzaţii pentru presupuse practici neconforme cu legislaţia europeană şi a precizat că Android este o platformă deschisă, distribuită gratuit.
