O femeie aflată într-o așa-zisă ”transă” și care scotea strigăte puternice a fost dusă de către pompieri și jandarmi prin fața moaștelor Sfintei Parascheva de la Iași.
Femeia a stat în apropierea baldachinului cu moaște câteva minute, timp în care urla continuu. Potrivit ziare.com, la un moment dat, doi pompieri și trei jandarmi au venit, au luat-o pe sus și au dus-o pentru a atinge racla.
În curtea catedralei a fost creat un culoar amenajat din garduri metalice, pelerinii au fost obligaţi să poarte mască de protecţie, iar cei care nu aveau mască primeau una din partea organizatorilor.
Pelerinajul religios s-a încheiat în cursul dimineţii de vineri, 15 octombrie, iar în cele şapte zile cât a durat evenimentul au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Parascheva aproximativ 85.000 de persoane.
