Skip to content
Externe

Cât de aproape sunt românii de călătoriile în SUA fără viză. Cristian Pîrvulescu: Problema României este mai complicată decât a altor state

Twitter

Într-un interviu pentru PS News, analistul politic și politologul Cristian Pîrvulescu a explicat că deși secretarul american al Securităţii Interne, Alejandro Mayorkas, a declarat marţi că Statele Unite iau în considerare adăugarea a patru ţări în Programul Visa Waiver, între care şi România, avem nevoie de mai mult decât „o simplă declarație politică” la nivel de intenție. De asemenea, analistul a explicat că spre deosebire de Bulgaria, Cipru și Israel, România se va confrunta cu anumite dificultăți pentru a fi inclusă în programul vizei Waiver.

„Este doar o intenție. În realitate, este o procedură mult mai complicată. Sunt foarte multe complicații în luarea acestei decizii. Nu este suficientă doar declarația unui politician, dar e important totuși că avem această declarație. Este de remarcat că și Croația a trecut prin această experiență. Problema României este însă mai complicată decât problema celorlalte state, pentru că are o populației dublă față de Israel sau Bulgaria și o populație de patru ori mai mare decât Cipru. 

România trebuie să dea o serie de asigurări pentru că nu era o chestiune legată de rea voință. Să nu uităm că și la începutul anului 2021, SUA au fost supuse unor presiuni migratorii din partea unor cetățeni români care au fost suspectați că ar fi trecut ilegal în SUA prin Mexic, luând zborul de la Paris spre Ciudat de Mexico și apoi spre SUA, fiind suspectați că ar reprezenta interesele unor grupuri de interlopi. Și acesta este unul dintre motivele pentru care americanii sunt reticenți. Pentru a face față acestor criterii, țările respective ar trebui să aibă un număr foarte mic de persoane respinse la viză. 

Una dintre ipotezele pe care le am este că pandemia a condus la o asemenea situație în care persoanele care în general erau respinse des de către americani la viză, astăzi au aplicat în mai mică măsură și atunci s-ar putea să îndeplinim și acest criteriu, dar n-aș spune că avem certitudini. Este un pas, sperăm ca acesta să continue.

Presiunea la granița dintre Texas și Mexic este incredibilă și imaginile pe care presa americană le-a dat, fotografii, reportaje de televiziune privind grupuri de români plecați în SUA ar putea folosite de cei care vor să se opună”, spune Cristian Pîrvulescu.

În continuare, analistul a prezentat beneficiile de includere a României în programul Visa Waiver.

„Visa Weiver presupune că cei care călătoresc în Statele Unite ale Americii, din 40 de state în acest moment, pentru afaceri sau turism, pot sta 90 de zile fără vize. Ei trebuie să garanteze cumva acest lucru. Aici există de multe ori suspiciuni. Mulți dintre cei care cereau viză erau bănuiți că au interesul de a rămâne în SUA mai mult de 90 de zile și acesta era motivul pentru care exista o reținere. 

Acesta este avantajul: nu ai nevoie de viză pentru a intra SUA în ceea ce privește călătoriile pentru afaceri și  turism, pentru că pentru toate celelalte ai nevoie de viză. Este un program care funcționează din anii 1980 și care prezintă o serie de beneficii pentru SUA, deci nu este ușor pentru americani să nu ofere această facilitate pentru că aceasta înseamnă, pe de-o parte, creșterea turismului și, pe de altă parte, vânzări. Oamenii care merg în SUA cheltuiesc mulți bani, dar temerile legate de terorism și de presiunea ilegală asupra crizei muncii americane a făcut ca lucrurile să fie ieșite de sub control.

E o șansă pentru România și cred că din acest punct de vedere pandemia a jucat un rol pozitiv pentru că s-au făcut mai puține cereri pentru aplicarea la viza pentru SUA și asta pentru simplul motiv că nu se putea intra acolo. Dar va fi greu pentru România să îndeplinească criteriile programului Visa Waiver. E exact aceeași poveste ca în cazul Schengen care ar putea să vină la timp, unde ni se spune că îndeplinim condițiile tehnice, dar nu îndeplinim condițiile politice și mai ales cele legate de corupție. E nevoie de certitudini și câtă vreme nu rezolvăm aceste probleme simpla bifare a aspectelor tehnice nu este suficientă și mulți se fac că nu observă acest lucru”, spune analistul.

Secretarul american al Securităţii Interne, Alejandro Mayorkas, a declarat marţi că Statele Unite iau în considerare adăugarea a patru ţări în Programul Visa Waiver, între care şi România, astfel încât cetăţenii acestor ţări vor putea intra fără viză pe teritoriul american pentru o şedere de până la 90 de zile, transmite Reuters.

Avem patru candidaţi în pregătire: Israel, Cipru, Bulgaria şi România”, a declarat Mayorkas marţi la un eveniment din industria turismului. „Suntem foarte, foarte concentraţi pe program”, a adăugat el, spunând că oferă beneficii economice şi de securitate semnificative.

În septembrie, Statele Unite au adăugat Croaţia în programul de scutire de viză. Directorul executiv al Asociaţiei de călătorii  Roger Dow, a declarat marţi că Croaţia reprezintă un plus de 100 de milioane de dolari pentru economia SUA. „De fiecare dată când adăugaţi una dintre aceste ţări, călătoriile pur şi simplu cresc”, a spus Dow.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *