Skip to content
Constanța Știri locale

Constanţa: Protest al angajaţilor companiei de transport public, în faţa Primăriei

news,ro

Un protest al angajaţilor CT Bus, compania de transport public din municipiul Constanţa, a avut loc, miercuri, în faţa Primăriei, oamenii cerând o creştere a salariilor cu 1.000 de lei, dar şi un spor de muncă grea de cel puţin 15%. Salariaţii au transmis că, dacă nu vor găsi înţelegere, se poate ajunge la blocarea transportului în comun în municipiul Constanţa.

Zeci de angajaţi ai firmei de transport public din Constanţa s-au adunat, miercuri, pe platoul din faţa Primăriei. Ei sunt nemulţumiţi de modul cum decurg negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă de la CT Bus, scrie news.ro.

”Ne-am strâns în faţa Primăriei deoarece am început negocierile la un nou contract colectiv de muncă care tergiversează de aproape trei luni, nu am găsit o cale de înţelegere cu conducerea, nici cu cei din Primărie”, a declarat preşedinte Sindicatului Liber Transport Comun Constanţa, Toma Daniel.

El a precizat că angajaţii doresc o creştere a salariului cu 1.000 de lei.

“Am solicitat o creştere de salariu cu 1.000 de lei şi un spor de muncă grea al conducătorilor auto, de minim 15% deoarece munca este foarte, foarte grea. Dacă revendicările nu vor fi luate în  seamă vom ajunge şi la blocarea transportului în comun în Constanţa”, a explicat liderul de sindicat.

El a menţionat că în prezent un şofer CT Bus câştigă 3.000 de lei pe lună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *