Liderii liberali și cei social-democrați iau tot mai mult în calcul varianta unei alianțe politice. Alături de PSD, liberalii ar avea o majoritate solidă în Parlament, opinie împărtășită de mai mulți lideri ai partidului. Unul dintre principalele obstacole în calea formării acestei coaliții este legat de chestiunea desemnării premierului. Liberalii își doresc ca premierul să vină din tabăra lor. Social-democrații vor, la rândul lor, să își impună omul la Palatul Victoria. La sfârșitul săptămânii trecute, Florin Cîțu a anunțat că liberalii și social-democrații ar fi găsit o variantă pentru depășirea acestui obstacol: schimbarea premierului o dată la doi ani.
Modelul executivului izraelian
Modelul anunțat “în premieră” de Florin Cîțu nu este nou. El este deja testat în Israel. După ce Benjamin Netanyahu a fost în sfârșit înfrânt în alegeri și a încheiat o carieră de 12 ani în fruntea executivului din Israel, coaliția care l-a îndepărtat avea o dilemă. Această coaliție era una pestriță din punct de vedere ideologic, cuprinzând politicieni de stânga, de centru și de dreapta. Singurul lucru care îi unea pe aceștia era dorința de schimbare a lui Netanyahu din funcția de premier. Așa că după alegeri, forțele politice care doreau înlăturarea lui Netanyahu au venit cu un compromis. Potrivit acordului din iulie, Naftali Bennett, reprezentant al aripii naționaliste, va servi pentru doi ani în funcția de premier, urmând a fi apoi înlocuit de către liderul centrist Yair Lapid. Rotativa guvernamentală din Israel a intrat astfel în prima fază în acest an, rămânând de văzut dacă acordul va fi respectat peste următorii ani de zile.
Cazul românesc
În România este greu de crezut că un astfel de model va rezista doi ani de zile. Dacă ne uităm cu atenție la cazul modelului israelian observăm un element comun. Forțele politice care au ajuns la acest acord erau unite de dorința de a-l înlătura de la putere pe Benjamin Netanyahu, liderul Likud, cel care guvernase țara timp de 12 ani. Lucrul acesta a generat un compromis solid în rândul tuturor forțelor politice israeliene. În cazul românesc PNL și PSD nu ar fi unite de dorința de a pune capăt unei conduceri hegemonice. Într-adevăr, o guvernare a PNL și PSD ar deveni una de-a dreptul hegemonică, cu un control indiscutabil asupra Parlamentului. PSD și PNL nu au adversar politic la orizont, împotriva căruia să facă un front comun pentru a-i balansa puterea. Până de curând, cele două partide erau de fapt adversari la cuțite, fiecare părăsind aproape complet logica confruntării politice într-o democrație și portretizându-se ca inamici existențiali. Este greu de crezut că în lipsa acestui element unificator – un adversar politic comun – modelul rotativei guvernamentale israeliene să funcționeze în cazul românesc.
Există numeroase fricțiuni politice între PNL și PSD, iar o rotativă de 2 ani ar însemna ca cele două partide să guverneze împreună și după anul 2024. Este greu de crezut că lucrul acesta se va întâmpla, ținând cont că anul 2024 este unul electoral, iar ambele partide vor dori să își prezinte candidați proprii la alegerile prezidențiale.
În concluzie, modelul rotativei guvernamentale din Israel are șanse minime de reușită în România.
