Directorul Metrorex, Ștefan Paraschiv, care s-a făcut remarcat în primăvară când a demarat acțiunea de demolare a gheretelor și chioșcurilor de la metrou, acțiune ce a generat și greva ilegală a sindicaliștilor conduși de Ion Rădoi, a fost demis de către noul Consiliu de Administrație, numit de ministrul interimar de la Transporturi, Dan Vâlceanu. În locul lui Paraschiv a fost numit un manager din industria petrolieră, scrie Club Feroviar.
Paraschiv, numit la conducerea Metrorex în timpul mandatului lui Cătălin Drulă la Transporturi, s-a remarcat în primăvară când a denunțat contractul companiei cu sindicatul de la metrou care deținea spațiile comerciale din stații și a demarat campania de demolare a chioșcurilor. Atunci Paraschiv a și participat activ la acțiunile de demolare, punând mâna pe rangă la un moment dat și forțând intrarea într-un magazin care nu fusese deschis de către chiriași. În locul său a fost numit șef la Metrorex Laurențiu Gabriel Trușcă, un manager provenit din industria petrolieră. Trușcă a lucrat la Romeptrol Downstream timp de 12 ani, apoi pe rând la Nobel Oil Downstream și, ultima oară, la Octano Downstream SRL.
