Skip to content
Societate

Program de Guvernare: Ce vrea să elimine Guvernul Ciucă la pensii și ce intenționează în privința sistemului fiscal

pensie-calcul twitter

Programul de guvernare al PNL, PSD, UDMR – coaliție care, conform documentului obținut de Profit.ro, se auto-intitulează Coaliția pentru Reziliență, Dezvoltare și Prosperitate – prevede modificarea Codului Fiscal în sensul eliminării facilității de exceptare de la plata constribuției de asigurări sociale de sănătate pentru  persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii care depășesc 4.000 de lei.

Noii guvernanți apreciază că este necesară o evaluare a regimului fiscal existent prin raportare la realitatea socio-economică care nu a  permis dezvoltarea unei clase de mijloc consolidate, dar și o economie vulnerabilă la șocuri, indiferent de natura acestora. O analiză asupra modului de impozitare a capitalului versus impozitarea muncii este necesară și ar trebui realizată in parteneriat cu mediul socio-economic. Reducerea economiei informale, combaterea evaziunii fiscale, reintroducerea stopajului la sursă, abordarea reducerii fiscalității pe muncă mai ales în zona veniturilor mici trebuie să facă obiectul unei analize în primul an de guvernare. Măsurile stabilite în baza analizei se vor aplica predictibil cu un calendar care să nu producă efecte negative asupra mediului antreprenorial. În etapa actuală, principalul efort va fi făcut pentru îmbunătățirea colectării veniturilor, prin: i) simplificarea regulilor și debirocratizare, pentru a facilita conformarea voluntară și administrarea fiscală, ii) implementarea unui sistem fiscal mai corect, mai eficient, mai simplu și mai transparent, ce va sprijini activitățile economice.

Se vor avea în vedere:

Adoptarea de urgență a propunerii legislative privind capitalizarea societăților comerciale care nu respectă acest criteriu, proiect aprobat în Senat și aflat, în prezent, la Comisia Buget, Finanțe, Bănci a Camerei Deputaților.

Modificarea legislației comerciale, fiscale și contabile în scopul reflectării cu acuratețe a întregului volum al veniturilor realizate de firme prin îmbunătățirea regimului de emitere și circulație a facturilor, utilizarea fără excepție a caselor de marcat și racordarea acestora la sistemul central informatic al ANAF, care, la rândul său, trebuie rapid pus în funcțiune.

Includerea pe costurile de producție ale firmelor numai a cheltuielilor legate strict de desfășurarea activității economice generatoare directe de venituri a acestora, conform practicilor din țările dezvoltate europene. Ca efect, vor scădea costurile de producție, prin eliminarea cheltuielilor subiective ale acționarilor și administratorilor, înregistrate, în prezent, în contabilitatea firmelor și, astfel, va crește baza de impozitare.

Transpunerea imediată a prevederilor Inițiativei la nivel global privind evitarea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor, ceea ce va reduce substanțial evaziunea fiscală.

Modificarea Codului Fiscal în sensul eliminarii facilității de exceptare de la plata constribuției de asigurări sociale de sănătate pentru  persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii care depășesc 4.000 de lei.

Acordarea restituirilor de TVA și a altor creanțe ale firmelor în raport cu bugetul numai după compensarea, potrivit prevederilor actuale ale Codului Fiscal, cu obligațiile acelorași agenți economici către buget.

Dezvoltarea și consolidarea compartimentului din cadrul ANAF care verifică prețurile de transfer în scopul reducerii substanțiale a acestei practici de evaziune fiscală.

Orientarea verificărilor, în mod prioritar, către firmele cu cel mai ridicat risc fiscal (cele implicate în evitarea sau evaziunea în plata taxelor).

Creșterea colectării veniturilor din accize, TVA și taxe vamale prin monitorizarea importurilor mărfurilor cu risc fiscal ridicat și modernizarea punctelor de trecere a frontierei în scopul diminuării evaziunii cu mărfurile de contrabandă. Eficientizarea controlului antifraudă în domeniul comerțului electronic;

Implementarea accelerată a bugetării pe programe pe bază de indicatori de rezultat la toate nivelurile administrației publice centrale și locale care să permită transparența deplină a cheltuielilor publice, îmbunătățirea clarității și coerenței procesului de bugetare, prioritizarea politicilor sectoriale și adecvarea resurselor mobilizate la nivelul calității serviciilor publice oferite, creșterea responsabilității și a eficienței utilizării fondurilor publice prin asigurarea unei competiții reale între proiectele propuse spre finanțare și susținerea performanței;

Citește articolul integral pe profit.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *