Un fost ministru de Finanțe se află în topul beneficiarilor retrocedărilor frauduloase.
Potrivit jurnalistului Mihai Gâdea, este vorba despre fostul ministru Ionuț Popescu. Astfel, acesta ar fi fost implicat în dosarul retrocedărilor frauduloase, care au păgubit statul cu aproape jumătate de miliard de euro, potrivit antena3.ro.
Conform unui raport al Curţii de Conturi, fostul ministru Ionuţ Popescu apare în topul beneficiarilor retrocedărilor frauduloase, pe poziţia a noua, cu un cuantum al titlului de despăgubire de 130.635.648 de lei.
Sursă foto: antena3.ro

