Skip to content
Politică

UPDATE Cum răspund liberalii/ Victor Ponta îi cheamă pe liderii PNL să sărbătorească „sfârşitul regimului Băsescu-MRU-Predoiu”

UPDATE

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuț Stroe, declară că partidul pe care îl reprezintă nu va participa alături de PSD la evenimentul anunțat de premierul Victor Ponta pentru luni, la Palatul Parlamentului, privind împlinirea a trei ani de la moțiunea de cenzură prin care a fost schimbat guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu.

„E limpede pentru toată lumea că nu putem participa, alături de PSD, la un asemenea eveniment. Și motivele sunt foarte multe. OUG 55 (n.r. — privind traseismul politic) este una dintre temele care despart agendele celor două partide. Ba, mai mult decât atât, încerc și fac un efort să aduc aminte, de exemplu, de legea Roșiei Montana apropo de perioada USD, de rolul marginal pe care PSD-ul l-a atribuit PNL-ului în ecuația vechii guvernări, de pozițiile diferite pe care le avem în legătură cu justiția în această țară, de votul prin corespondență și multe altele”, a afirmat Stroe duminică, într-o conferință de presă.

El a adăugat că PNL nu va fi alături de PSD, așa cum „nu a fost în ultimii ani de zile”.

Întrebat cum comentează faptul că USL din punctul de vedere legal încă nu a fost desființată, Stroe a răspuns că „varianta updatată a USL”, prezentată de premierul Victor Ponta și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost sancționată de oameni pe 16 noiembrie.

„Acest USL a fost sancționat de oameni pe 16 noiembrie. S-a văzut cât de mult trăiește USL și s-a văzut cam cât de adevărat este proiectul celor doi, apropo de componenta uslistă pe care unii au pretenția că o reînvie”, a susținut deputatul liberal, conform agerpres.ro.

Premierul Victor Ponta transmite printr-un text postat pe blogul său o invitaţie liderilor PNL şi PSD la un eveniment de sărbătorire a sfârşitului regimului Băsescu-Ungureanu-Predoiu.

Pe 27 aprilie 2012 avea loc singura schimbare a unui guvern în urma unei moţiuni de cenzură. Ponta a publicat lista parlamentarilor care au votat atunci moţiunea de cenzură şi îi invită pe aceştia să participe la evenimentul de luni.

Potrivit premierului, Uniunea Social Liberală a reprezentat cel mai important proiect politic al României, iar datorită PSD şi PNL românii au acum salarii mai mari, au avut loc creşterea ratei de aborbţie a fondurilor europene şi redeschiderea spitalelor.

„În urmă cu 3 ani, pe 27 aprilie 2012, a avut loc un moment unic în istoria post-decembristă a României – ​guvernul ​un​ui​ regim abuziv și corupt a fost înlocuit, grație mecanismului democratic al moțiunii de cenzură, de ​o coalitie a partidelor din opoziţie.

A fost prima (şi singura) dată când o astfel de schimbare s-a produs în România democratică – moţiuni de cenzură au mai fost votate (cazul Boc), dar schimbări de guvern au fost doar o singură dată – acum 3 ani!​

De aceea, îi invit pe toți parlamentarii care au votat moțiunea pe 27 aprilie 2012 să participe luni, la Palatul Parlamentului, la evenimentul „3 ani de la începutul sfârșitului regimului Băsescu-MRU-Predoiu”. Evenimentul are loc de la ora 18:00, la sala I.I.C. Brătianu.

Împreună, vom reaminti ce a însemnat schimbarea cursului României din punct de vedere economic și social!​

​De altfel, având în spate un val legitim de susținere populară, USL a dat o imensă lovitură regimului Băsescu-MRU-Predoiu, lovitură care va rămâne în cărțile de istorie.

Pentru mine, Uniunea Social Liberală a fost și va rămâne cel mai important și puternic proiect politic al României. ​Indiferent de ce a urmat​, acesta a îndeplinit probabil cel mai important obiectiv al ultimilor ani: a făcut dreptate pentru milioanele de români asupriți de un regim extrem de dăunător!

De aceea, vreau să marcăm împreună acel moment istoric.

Datorită zilei de 27 aprilie 2012, românii au acum 3 ani de creștere economică, după 3 ani de scădere. Datorită acelui moment, peste un milion de români au salariul minim de 1.050 de Lei începând din această vară, și nu de 700. Datorită celor 235 de parlamentari care au votat moțiunea de cenzură, avem spitale redeschise, TVA de 9% la alimente și nu de 24%, șomaj la un minim istoric și nu disponibilizări pe bandă rulantă, rată de absorbție a fondurilor europene de cca 55% și nu de 7% și multe altele.” , scrie Ponta pe blog.

1 comentariu la “UPDATE Cum răspund liberalii/ Victor Ponta îi cheamă pe liderii PNL să sărbătorească „sfârşitul regimului Băsescu-MRU-Predoiu”

  1. PDL-PNL critica isterici tot ce s-a realizat bun in urma prapadului lasat, Acest guvern chiar a miscat ceva in toate domeniile, ce vreti, sa ne intoarcem la Boc sau MRU ? PDL au fost extrem de ticalosi si sunt si astazi, pentru ca se fac ca nu stiu ce s-a întâmplat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *