Primăria Sectorului 2 s-a apucat de înlocuirea bordurilor din zona Bucur Obor. Locuitorii sectorului administrat de primarul Radu Mihaiu (USR) au susținut, pe o platformă de socializare, că bordurile sunt bune și au acuzat că „se papă banii cetățenilor”.
Într-un răspuns transmis către Bugetul.ro, Primăria Sectorului 2 spune că obiectivul investiției nu se rezumă strict la înlocuirea bordurilor și că este „o lucrare de amploare care constă în realizarea sistemului de scurgere a apelor pluviale, amenajarea spațiilor de parcare și refacerea sistemului rutier la standarde corespunzătoare”. Potrivit Primăriei, „valoarea lucrărilor este de aproximativ 2.990.500,00 lei inclusiv TVA”.
„Bordurile au rolul de a delimita partea carosabilă de trotuar și de a dirija apa pluvială către gurile de scurgere, care o captează și o deversează în sistemul centralizat de canalizare. Ele se montează în funcție de pantele/declivitățile proiectate și stabilesc și geometria străzii respective.
Reabilitarea unei artere este impusă de depășirea duratei de viață a sistemului rutier și de apariția deformațiilor structurale care degradează pantele transversale și longitudinale ale străzii. Întrucât bordurile urmăresc panta longitudinală proiectată, implementarea unui proiect de reabilitare care are pante proiectate noi are drept consecință și schimbarea obligatorie a bordurilor”, a transmis, pentru Bugetul.ro, Primăria Sectorului 2.
Borduri noi, înlocuite cu altele și mai noi
În Sectorul 2, sector administrat de primarul USR Radu Mihaiu, în zona Bucur Obor, a început operațiunea de schimbare a bordurilor.
„De ce se schimbă la Obor bordurile bune, solide, aproape noi cu altele care par mult mai slabe calitativ ? Tot nu s-a terminat cu furaciunile din banii noștri?”, întreabă o locuitoare din sector pe un grup de socializare.
Răspunsurile celorlalți membri ai grupului sunt pe același ton.
„ĂSTA ESTE ADEVĂRUL …SE PAPĂ BANII CETĂȚENILOR ….”, este reacția unei alte femei.
„Pentru că bordurile aparțin de fabrica lui Videanu, deși Videanu nu mai ocupa nicio funcție publica, in continuare se executa lucrări în colaborare cu fabrica lui Videanu.”, spune o altă membră a grupului.
„Pentru ca au rezolvat deja toate problemele sectorului, totul e nou, sclipeste de curatenie si bordurile acestea au ramas vechi”, își spune o altă persoană oful.
„Sectorul 2 arată deplorabil iar prioritatea nr. 1 a primăriei este să schimbe borduri și să facă pietonală la Obor. Mai scoateți puțin capul din zonele Obor, Colentina și veniți și în alte zone ale sectorului să vedeți în ce hal arată străzile și clădirile. Nici lucrările de la Grădina Icoanei nu cred că reprezentau o urgență, degeaba amenajați parcul într-un mod plăcut dpdv estetic dacă în restul zonei centrale din sectorul 2 totul e decăzut, trotuarele distruse, clădirile de asemenea. La obor există deja trotuare largi pe când în alte zone nu ai pe unde să mergi de la atâtea mașini. Sunt atâtea locuri/piațete cu potențial unde s-ar putea amenaja zone pietonale, spații verzi etc.”, spune un bărbat.
„Cum este zicala „la vremuri noi, tot ei😏”
In afara culorii politice, altceva nu s-a schimbat…”, este mesajul unei alte femei.
Răspunsul moderatoarei grupului? „Pe Facebook nu ne așteptam la răspunsuri competente. Răspunsurile competente și oficiale se primesc prin canalele de comunicare oficiale”, a transmis persoane care moderează grupul.
