Nu cred că AUR trebuie să fie scos în afara legii, spune senatorul PSD Călin Matieș. Invitat la Puterea Știrilor, social-democratul a susținut, însă, că nu este normală instigarea la ură și a taxat comentariile făcute de senatorul Diana Șoșoacă la adresa PSD-iștilor. Aici ar trebui să avem o limită ca cetățeni, nu ca parlamentari, spune acesta.
„Eu nu aș fi de acord cu colegul meu, atâta timp cât AUR a câștigat 13% la alegeri. Eu mă uit și pe canalele media, au foarte mulți urmăritori, foarte mulți simpatizanți. Dacă cumva este în contra partidului meu, reprezentanții AUR trebuie scoși afară? Atâta timp cât păstrează o limită de decență, fără să instige la ură, nu văd de ce ar trebui scoși în afara legii. Am văzut și îmi pare rău că doamna Șoșoacă a spus că cei de la PSD sunt animale de canalizare.
Nu este normal, nu este normal să instigăm la ură. Putem spune că un politician nu și-a făcut treaba, că un grup de politicieni a votat împotriva poporului, dar să îi faci pe toți hoți sau criminali nu este ok. Aici ar trebui să avem o limită ca cetățeni, nu ca parlamentari. Dacă nu am dovezi, eu nu pot spune despre tine că ești o scursură a societății sau să instig la ură. Ne putem trezi că cineva a crezut-o pe doamna Diana Șoșoacă, George Simion sau Matieș că X este un criminal și să-i dea cu piatra în cap. Că așa mi-a spus Matieș, Simion sau Diana. Eu zic că e prea mult”, spune senatorul PSD.
Amintim că deputatul Alexandru Muraru, consilierul premierului pe probleme de xenofobie și antisemitism, a transmis, miercuri dimineață, că a depus plângere penală la Parchetul General și la Poliție după ce un protestatar a desenat zvastica (simbol nazist) pe steagul Uniunii Europene la manifestația violentă organizată de AUR care a avut loc marți, la Parlament.
Muraru a numit AUR ”un partid extremist” spunând că acesta trebuie scos în afara legii. Consilierul premierului a declarat că va depune o plângere penală la Parchetul General pentru scoaterea formațiunii politice în afara legii. Muraru a mai explicat faptul că a fost audiat la același parchet în alte spețe referitoare la activitatea AUR și la câteva manifestații care au inclus simboluri fasciste și au produs o instigare la ură prin asocierea cu simboluri care au ultragiat memoria victimelor Holocaustului, susține Muraru.
