Skip to content
București Știri locale

UPDATE Tribunalul București a suspendat greva STB: Circulația tramvaielor și autobuzelor trebuie reluată imediat

autobuze stb facebook/STB

UPDATE 16.00

Greva STB a fost suspendată de Tribunalul București. Potrivit deciziei instanței, circulația autobuzelor, troleibuzelor și tramvaielor STB trebuie reluată imediat.

Tribunalul a judecat în regim de urgență cererea Societăţii de Transport Bucureşti de suspendare a grevei. O altă cerere a fost introdusă pe rolul instanţei de conducerea societăţii, de constatare a nelegalităţii grevei, termenul fiind stabilit pentru mâine, ora 12.00.

UPDATE – ORA 08.45

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a declarat joi că greva la Societatea de Transport Bucureşti, în urma căreia maşinile nu au ieşit pe traseu, este ilegală, fiind o acţiune foarte gravă, care afectează foarte mulţi bucureşteni, din toate categoriile. El a precizat că STB a depus deja acţiune în instanţă, iar municipalitatea va face o cerere de intervenţie, care e scrisă deja. El a mai susţinut că nu este grevă spontană, ci este orchestrată de liderii de sindicat şi este o grevă politcă. orchestrată de liderul de sindicat Vasile Petrariu, consilier PSD. Nicuşor Dan a transmis protestatarilor că este deschis la dialog, dar nu prin liderii de sindicat.

UPDATE – ORA 07.50

Directorul societăţii Adrian Criţ afirmă că protestul este ilegal şi lansează acuzaţii la adresa licderului sindical Vasile Petrariu. La ora 14:00 sunt programate negocieri între sindicat şi conducerea STB. Protestatarii cer creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

Ca urmare a protestului ilegal al unor salariaţi din cadrul STB SA la îndemnul reprezentanţilor Sindicatului Reprezentativ, călătorii din zona metropolitană se găsesc în imposibilitatea de a utiliza pe durata grevei titlurile de călătorie achiziţionate, mai multe vehicule din parcul STB SA fiind blocate în depouri şi autobaze. Menţionăm faptul că întreruperea lucrului este o acţiune ilegală şi nu se vor plăti orele nelucrate salariaţilor implicaţi. De asemenea, STB SA se va adresa instanţei pentru a declara greva ilegală şi pentru recuperarea prejudiciului”, a anunţat STB, afirmaţiile fiind reluatre ulterior,într-o conferinţă de presă, de directorul societăţii, Adrian Criţ.

Criţ a declarat într-o conferinţă de presă că încep să se îmbunătăţească condiţiile de muncă şi şi-a exprimat disponibilitatea de a discuta cu sindicaliştii. El l-a acuzat pe liderul de sindicat că este în incompatibilitate,  că are afaceri şi că acesta simte că a pierdut puterea.

De asemenea, a calificat greva ca ilegală, spunând că trebuia asigurată circulaţia unei treimi din parcul auto.

Un punct de vedere transmis de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI), potrivit căruia ”având în vedere că, în dimineaţa zilei de joi, 20.01.2022, STB SA nu a scos niciun vehicul pe traseu ca urmare a unui protest al salariaţilor, TPBI face apel la conducerea şi la salariaţii operatorului să respecte prevederile legale şi, indiferent de situaţia negocierilor, să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti, cât şi în zona metropolitană”.

Pentru situaţii urgente neprevăzute, TPBI este pregătit cu un program minimal de transport pentru operatorul STB SA, prin care să fie asigurată o treime din capacitatea normală de transport. Conform reglementărilor, TPBI a indicat în acest program traseele esenţiale şi modul recomandat de împărţire a parcului redus de vehicule, pentru ca locuitorii Capitalei să se poată deplasa către principalele puncte de interes ale oraşului şi să se menţină legăturile cu staţiile de metrou”, preciza asociaţia.

De asemenea, argumenta că, potrivit reglementărilor în vigoare, oprirea totală a lucrului în situaţia actuală de stare de alertă, cu incidenţă crescută a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2, este ilegală şi produce un deserviciu uriaş populaţiei Capitalei. Negocierile dintre conducerea STB SA şi angajaţii operatorului nu trebuie să-i afecteze pe călători.


ȘTIREA INIȚIALĂ

Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele din București nu circulă în această dimineață. Mii de oameni, care au plecat de acasă la prima oră, au rămas blocați în stațiile în care mijloacele de transport nu au mai ajuns.

La ora 5.00, șoferii nu au plecat din autobaze.

Este o grevă spontană, după ce miercuri 700 de angajați ai Societății de Transport București au participat la un miting în care au cerut demiterea directorului general.

Îl acuză pe acesta că nu ar vrea să înceapă discuțiile pentru contractul colectiv de muncă. Și cer imperativ majorări salariale de 200 de lei. Salariul mediu al unui șofer STB este 4.100 – 4.200 de lei.

De cealaltă parte, directorul companiei care aparține primăriei generale spune că nu refuză discuțiile pentru noul contract colectiv de muncă. Dar că acestea nu pot avea loc în acest moment, deoarece primăria nu a stabilit bugetul pentru acest an. Fără un buget, nu se pot face calculele necesare.

Adrian Criț spune că greva din această dimineață este ilegală și că va face o plângere penală.

De asemenea, STB SA se va adresa instanţei pentru a declara greva ilegală şi pentru recuperarea prejudiciului.

Ca urmare a protestului ilegal al unor salariaţi din cadrul STB SA la îndemnul reprezentanţilor Sindicatului Reprezentativ, călătorii din zona metropolitană se găsesc în imposibilitatea de a utiliza pe durata grevei titlurile de călătorie achiziţionate, mai multe vehicule din parcul STB SA fiind blocate în depouri şi autobaze. Pentru a asigura continuitatea serviciului public de transport, fără a afecta călătorii în deplasările lor, STB SA a transmis o solicitare către TPBI, pentru ca în conformitate cu Contractul de delegare, să dispună, în măsura posibilităţilor, înlocuirea vehiculelor STB SA care nu sunt prezente pe linii conform programării, cu altele disponibile la ceilalţi operatori de transport din zona metropolitană„, se menţionează în anunţul societăţii postat pe site-ul propriu.

STB îşi cere scuze bucureştenilor pentru inconvenienţele create şi îi asigură că depune toate eforturile legale pentru a relua activitatea conform graficului de transport, informează digi24.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *