Skip to content
Externe

VIDEO Franța susține aderarea României la spațiul Schengen. Ministrul francez de Externe: Suntem într-o dispoziție foarte favorabilă în această privință

bursa.ro

Franța dorește extinderea spațiului Schengen în mandatul Președinției Franceze a Consiliului UE și este într-o dispoziție foarte favorabilă în această privință pentru România, Bulgaria și Croația, a declarat ministrul francez al afacerilor Externe, Jean-Yves Le Drian, într-o conferință comună cu omologul său român, Bogdan Aurescu, transmite Agerpres.

„Aş aminti poziţia noastră, pe care o cunoaşteţi foarte bine. Este important să ne controlăm împreună frontierele. Spiritul Schengen – libera circulaţie – presupune controlul strâns al frontierelor, una nu merge fără cealaltă şi este esenţial să putem reforma Schengen în profunzime, mai întâi pentru a-i consolida guvernarea şi pentru a face astfel încât mecanismele de control să fie riguroase şi consolidate în toate dimensiunile lor. Aceasta dorim să obţinem în cursul Preşedinţiei franceze şi aici intră şi dorinţa noastră de a extinde Schengen. Ştim că România este interesată de această extindere. Suntem într-o dispoziţie foarte favorabilă în această privinţă atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria şi Croaţia”, a declarat Jean-Yves Le Drian, joi, la București.

Președinția semestrială a Consiliului UE a fost preluată de Franța la începutul anului.

În aceeași conferință de presă, Jean-Yves a fost întrebat printre altele dacă Federația Rusă va vedea anunțul Franței privind trimiterea de trupe în România ca pe „o provocare”.

„Nu cred că se poate spune că aceasta este o provocare, nu facem decât să răspundem la angajamentele pe care trebuie să le onorăm în contextul NATO”, a răspuns oficialul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *