Skip to content
Politică

Cu cine se va întâlni ministrul Mircea Dușa

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, Mircea Dușa, ministrul Apărării Naționale, se va întâlni, marți, la București, comandantul Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli, amiralul Mark Ferguson, aflat în vizită oficială în țara noastră pentru două zile, la invitația șefului Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă.

Pe agenda discuțiilor dintre cei doi oficiali români sunt incluse subiecte referitoare la modul de implementare a obiectivelor stabilite cu ocazia Summitului NATO din Țara Galilor, în special Planul de acțiune pentru creșterea capacității operaționale a Alianței, stadiul operaționalizării Unității pentru Integrarea Forțelor NATO și a Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est, informează Agerpres.

Vor fi abordate, de asemenea, măsurile de asigurare în cadrul Alianței Nord-Atlantice, evoluția situației de securitate din zona extinsă a Mării Negre, precum și participarea Armatei României la misiunea „Resolute Support”, în Afganistan.

Ministrul Dușa și amiralul Ferguson vor susține declarații de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *