Sâmbătă, în presă, au apărut pasaje din discuțiile purtate de Teodor Atanasiu cu o parte din vechii liberali, în care acesta puncta că premierul desemnat al PNL, Cătălin Predoiu, nu va ajunge niciodată să ocupe poziția pentru care a fost ales, potrivit b1.ro. De asemenea, potrivit respectivelor discuții, Teodor Atanasiu nu ar fi deranjat, în niciun fel, dacă vechii democrat liberali ar părăsi, în perioada următoare, noul PNL.
Deputatul PDL, Cezar Preda, unul dintre cei mai importanți și mai vechi lideri ai democrat- liberalilor, a precizat pentru PSnews.ro că pozițiile lui Teodor Atanasiu l-au mâhnit și speră să fie o poziție singulară.
”Eu, când am văzut, am avut așa…. o strângere de inimă pentru că înțeleg că declarațiile au fost făcute în prezența copreședintelui Alina Gorghiu. Eu vă spun un lucru: dacă eu aș face asemenea afirmații în fața copreședintelui meu cred că mi-ar trage o smetie de nu m-aș mai ridica de jos, asta ca să înțelegem ce responsabilitate au șefii mari ai partidelor.
Eu nu cred că ce spune Teodor Atanasiu este o părere generală a colegilor noștri din vechiul PNL. Eu cred că e o ieșire necontrolată a domniei sale. La modul de exprimare nu mai trebuie niciun comentariu.
Ceea ce s-a întâmplat cu această fuziune și cu susținerea domnului Președinte Iohannis nu poate fi tradusă în acest mod.
În rest, cred că trebuie să depășim asemenea chestiuni și cred că la nivelul conducerii partidului cei doi copreședinți trebuie să aibă o discuție și să vadă dacă acesta este un punct de vedere izolat sau unul care se propagă la nivelul partidului.
Ca vechi PD-ist sunt mâhnit, dar sper să fie un accident izolat sau să nu fie adevărat.”, a explicat Cezar Preda pentru PSnews.ro.

DNA in loc sa se ocupe de marile infractiuni de coruptie, le instrumenteaza
pe cele marunte. Cand il vor ancheta pe Basescu si pe liderii fostului PDL, vor deveni cu adevarat credibili. Mai sa te faca sa crezi, dar nu este cazul, ca gasca lui Basescu a fost neprihanita
Preluarea de catre PNL a camarilei basiste reprezinta o grava eroare politica. Practic, liberalii s-au facut complici cu banditii lui Traian Basescu.