Skip to content
Externe

UPDATE A 30-a zi de război. Ucrainenii susțin că au eliminat 16.000 de soldați inamici, rușii recunosc doar 1.351. Hezbollah se alătură războiului din Ucraina

Twitter

UPDATE 22.25

Gruparea paramilitară rusă Wagner a convins grupul armat șiit Hezbollah să se alăture războiului din Ucraina de partea Rusiei. Informația a fost difuzată vineri de trustul Al-Arabiya, cea mai mare companie de televiziune în limba arabă din lume, potrivit Novaya Gazeta.

Potrivit înțelegerii, Hezbollah s-a angajat să trimită 800 de luptători în Ucraina. Hezbollah a început recrutarea în orașul Quseir din Siria. Primii combatanți șiiți trimiși de Hezbollah vor fi transferați cu avionul din Damasc în regiunea Gomel din Georgia, de unde vor porni spre Ucraina. Transferul primilor 200 de luptători islamiști va avea loc pe 29 martie.

UPDATE 21.30

Primarul orașul Cernihiv, situat în nordul Ucrainei, a anunțat vineri seară că localitatea este înconjurată complet de forțele ruse care bombardează zona și populația a rămas captivă fără electricitate, mâncare sau apă, potrivit CNN.

Vladyslav Atroshenko a precizat că bombardamentele au distrus un pod care făcea legătura cu drumul spre capitala Kiev și astfel a fost afectată grav principala rută de ajutor umanitar și de evacuare a răniților.

Peste jumătate din locuințele de la periferia orașului au fost distruse, a menționat primarul. „Suntem efectiv înconjurați și ne confruntăm cu o catastrofă umanitară”, a afirmat acesta. „Locuitorii au început să înțeleagă că ceea ce este mai rău abia acum urmează”, a continuat primarul.

UPDATE 20.30

Papa Francisc a condamnat vineri, la Vatican, „războiul odios” împotriva „fraţilor noştri ucraineni fără apărare”, în cadrul unei ceremonii dedicate Ucrainei şi Rusiei. „Zilele acestea (…) bombele distrug casele multora dintre fraţii noştri ucraineni fără apărare”, a declarat Suveranul Pontif argentinian în timpul slujbei religioase oficiate la Bazilica Sf. Petru din Roma, înainte de a încredinţa Ucraina şi Rusia Fecioarei Maria.

„Acest război odios (…) provoacă frică şi confuzie în toată lumea”, a adăugat papa Francisc în faţa a aproximativ 3.500 de persoane, printre care ambasadorul ucrainean şi reprezentanţi ai corpului diplomatic.

Potrivit Agerpres, aproape 2.000 de credincioşi s-au adunat în Piaţa Sf. Petru pentru a urmări ceremonia pe ecrane uriaşe, potrivit serviciului de presă al Sfântului Scaun, în timp ce preoţi şi episcopi din întreaga lume au fost chemaţi să se alăture acestei rugăciuni în acelaşi timp.

UPDATE 19.30

Trupele armate ruse din Melitopol au început să se revolte şi au refuzat să se supună ordinelor conducerii lor. Militarii nu mai vor să participe în operațiunea specială a Kremlinului. Anunțul a fost făcut de serviciul de presă al Administrației Militare Regionale Zaporojie pe rețelele de socializare.

„Au fost primite informații că 70 de militari ruși au organizat o revoltă în unitățile forțelor de ocupație ale Federației Ruse staționate la Melitopol și au refuzat să urmeze ordinele conducerii lor și să participe la ostilitățile împotriva apărătorilor din Zaporojie”, se arată în postarea Administrației Militare Regionale Zaporojie.

UPDATE 18.20

Negocierile dintre Rusia şi Ucraina au avansat pe teme secundare, dar stagnează asupra subiectelor politice principale, anunţă un oficial de la Moscova, citat de cotidianul Le Figaro. „Poziţiile converg asupra punctelor secundare. Dar, în principalele teme politice, nu avansăm”, a declarat Vladimir Medinski, şeful delegaţiei ruse în negocierile pentru oprirea confruntărilor militare din Ucraina.

„Noi insistăm pentru un tratat complet, care, în plus faţă de statutul de neutralitate al Ucrainei, să prevadă o serie de poziţii esenţiale pentru ţara noastră – demilitarizarea, denazificarea, definirea şi recunoaşterea statutului Crimeei şi Donbasului, precum şi o serie de alte poziţii (…). Partea ucraineană se concentrează în primul rând pe obţinerea unor garanţii de securitate din partea unor ţări terţe în contextul neaderării la NATO. Este o poziţie total de înţeles”, a subliniat Vladimir Medinski, citat de agenţia Interfax.

La rândul său, Mihailo Podoliak, consilier prezidenţial şi şeful delegaţiei ucrainene, a acuzat Rusia că vrea să prelungească războiul în Ucraina.

UPDATE 17.30

Rusia îşi va concentra de acum înainte operaţiunile militare pe”eliberarea completă” a regiunii Donbas, din estul Ucrainei, conform lui Serghei Rudskoy, şeful departamentului operaţional principal al Statului Major al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse. Ministerul rus al Apărării a anunţat că Rusia a luat în considerare două opţiuni pentru ”operaţiunea militară specială”, una care vizează întregul teritoriu al Ucrainei şi alta care se concentrează pe regiunea Donbas, informează BBC.

Declaraţiile, transmise de agenţiile de presă de stat ruse, au sugerat o posibilă retrogradare a obiectivelor de război ale Rusiei. Forţele ruse au întâlnit o rezistenţă puternică în nordul Ucrainei şi în jurul Kievului. 93% din regiunea Lugansk şi 54% din regiunea Doneţk se află sub controlul Rusiei, a declarat Serghei Rudskoy.

UPDATE 16.30

Ministerul rus al Apărării a anunțat vineri al doilea bilanț cu pierderile suferite de Armata Rusiei: 1.351 de soldați morți și 3.825 răniți.

Armata Ucrainei, însă, a publicat zilnic bilanțuri cu pierderile care ar fi fost suferite de Armata Rusiei, iar ultimul dintre acestea, transmis vineri, arată că în 30 de zile pierderile Rusiei ar fi: peste 16.000 de soldați ruși uciși, răniți sau capturați, 561 de tancuri distruse, aproape 1.625 de blindate, 115 avioane de luptă și 125 de elicoptere.

UPDATE 16.00

Ministerul rus al apărării a transmis că forțele sale se vor concentra pe eliberarea completă a Donbas, transmite agenția rusă Interfax, preluată de Reuters.

UPDATE 15.10

Șeful echipei ONU pentru drepturile omului din Ucraina a declarat vineri că primește tot mai multe informații privind existența unor gropi comune în Mariupol, dintre care una ar conține 200 de cadavre, scrie Reuters.

UPDATE 14.30

Armata ucraineană susține că l-a ucis pe generalul locotenent rus Yakov Rezantsev, acesta fiind al șaptelea general din cadrul trupelor de invazie care moare pe front în luna care a trecut de la debutul războiului declanșat de Vladimir Putin, afirmă presa ucraineană.

UPDATE 14.00

Serghei Lavrov a declarat vineri că Occidentul nu își ascunde intențiile de a sugruma și distruge economia rusă și că împotriva Rusiei a fost declarat un război total, un termen despre care ministrul rus de externe spune că are origini hitleriste, anunță TASS.

UPDATE 13.30

Aproximativ 300 de persoane ar fi murit în urma atacului rusesc asupra Teatrului Dramatic din Mariupol, unde în subsolul clădirii se adăposteau peste 1.000 de oameni, conform informațiilor furnizate vineri de administrația locală, scrie CNN. Este primul bilanț oficial al victimelor bombardamentului din 16 martie.

UPDATE 13.00

Comitetul Internațional de Salvare (IRC) a avertizat vineri că civilii din Ucraina se confruntă cu o „criză sanitară catastrofală”, deoarece atacurile asupra infrastructurii din sănătate limitează accesul la „servicii și resurse medicale care salvează vieți”.

64 de atacuri asupra instituțiilor medicale, convoaielor umanitare și personalului medical au fost înregistrate în primele patru săptămâni ale invaziei, a comunicat IRC.

UPDATE, ORA 12.12

Bilanțul pierderilor Rusiei, conform armatei Ucrainene: 16.100 de soldați (uciși, răniți, capturați), aproape 1.200 de tancuri și blindate, circa 240 de aeronave.

UPDATE, ORA 09.17

Confruntări armate se intensifică pe frontul capitalei ucrainene, unde lansatoare de obuze ucrainene răspund artileriei ruse, relatează AFP.

”Militarii noştri controlează oraşul Cernihiv şi blochează înaintarea inamicului către Kiev. Continuăm să respingem ofensiva inamicului la Kiev”, anunţă într-un buletin, vineri, Statul Major al armatei ucrainene.

Cernihiv, un oraş situat la 120 de kilometri de Kiev, este un oraş-cheie, în nordul Ucrainei, în calea incursuni Rusiei către capitala ucraineană, informează news.ro.

UPDATE, ORA 07.15

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) afirmă că Ucraina a transmis că forţele ruse bombardează punctele de control din oraşul Slavutîci, potrivit BBC.

Oraşul cu aproximativ 25.000 de locuitori este locul unde trăiesc mulţi dintre cei care lucrează la centrala nucleară Cernobîl.

Cernobîl, unde a avut loc cel mai grav accident nuclear din lume, în 1986, se află sub controlul forţelor ruse de circa o lună.

Ucraina a transmis AIEA că bombardamentele pun în pericol casele şi familiile angajaţilor de la Cernobîl şi împiedică rotaţia în continuare a personalului spre şi de la obiectiv, informează news.ro.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

ȘTIREA INIȚIALĂ

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit membrilor Consiliului European pentru impunerea de sancţiuni împotiva Rusiei, dar a spus că „a fost puţin cam târziu”, relatează CNN.

În discursul său adresat Consiliului European şi postat pe Facebook joi noapte, Zelenski a afirmat că, dacă sancţiunile erau preventive, exista o şansă ca Rusia să nu pornească războiul.

„Aţi blocat Nord Stream 2. Vă suntem recunoscători. Şi pe bună dreptate. Dar a fost de asemenea puţin cam târziu. Pentru că dacă era la timp, Rusia nu ar fi creat o criză a gazului. Sau cel puţin ar fi existat o şansă”, a declarat el în faţa Consiliului.

Zelenski le-a spus statelor membre: „Armata rusă nu vede ce e demnitatea. Ei nu ştiu ce e conştiinţa. Ei nu înţeleg de ce ne preţuim atât libertatea. Aceasta este ceea ce influenţează cum va trăi ţara”.

El a spus că Rusia a distrus deja 230 de şcoli, 155 de grădiniţe şi a ucis 128 de copii în Ucraina.

„Oraşe întregi, sate. Pur şi simplu, transformate în cenuşă. Nu a mai rămas nimic”, a afirmat el. „Arma rusă a ucis jurnalişti. Deşi au văzut inscripţia «presă» pe ei. Poate că nu au fost învăţaţi să citească. Doar să ucidă”.

În discursul său, Zelenski a mulţumit, pe rând, statelor membre pentru sprijin, dar s-a oprit înainte de a mulţumi Ungariei, cerându-i premierului Viktor Orban să „decidă odată” care este felul în care tratează Rusia.

„Ezitaţi dacă să impuneţi sancţiuni sau nu? Şi ezitaţi dacă să lăsaţi armele să treacă sau nu? Şi ezitaţi dacă să faceţi comerţ cu Rusia sau nu? Nu este timp pentru ezitări. E timpul să decideţi odată”, a afirmat el, informează news.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *