Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, într-o intervenţie video la lucrările Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), că programul Anghel Saligny urmează să fie lansat curând el precizând că Guvernul doreşte să suplimenteze suma pentru a putea acoperi tot ceea ce înseamnă solicitările venite din teritoriu.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, despre programul naţional Anghel Saligny, că îl vor lansa foarte curând.
”Urmează să luăm decizia la nivelul Guvernului, astfel încât să suplimentăm suma pentru a putea să acoperim tot ceea ce înseamnă solicitările venite din teritoriu şi el este îndreptat, aşa cum spuneam, preponderent către această asumare a noastră de a elimina diferenţele de dezvoltare dintre judeţe. de a reduce, pentru că nu putem să eliminăm de a reduce diferenţele între mediul rural şi mediul urban”, a spus el, conform news.ro.
Premierul a precizat că sunt bani, sunt sume alocate atât pentru comune, cât şi pentru oraşe, pentru municipii, pentru Consiliile Judeţene.
”Ceea ce vreau să spun cred că este cel mai important fiecare din cele 4 instrumente oferă oportunităţi. Important este să determinăm complementaritatea eficienţei pe care fiecare dintre ele o poate genera”, a mai arătat premierul, precizând că de multe ori s-au demarat proiecte care ar fi trebuit aşezate într-o altă ordine de priorităţi.
”Am asfaltat şi apoi a trebuit să refacem canalizarea, sau sistemul de aducţiune de apă, iluminatul nu era rezolvat”, a arătat premierul.
Şeful Executivului a menţionat că trebuie transmis un mesaj către toate autorităţile locale, să identifice complementaritatea dintre aceste proiecte.
”Este o oportunitate de 80 de miliarde de euro, tot ceea ce discutăm acum reprezintă sau ar trebui să reprezinte un act de voinţă şi o atitudine cât se poate de fermă a autorităţilor locale pentru a putea accesa banii şi a putea să ne ducem la bun sfârşit proiectele pe care ni le-am asumat”, a declarat premierul.
