Skip to content
Politică

Un nou scandal în PNL. O organizație județeană stă pe un butoi de pulbere. E invocat din nou numele lui Atanasiu

Un nou scandal în PNL. În organizația din Buzău a Partidului Național Liberal, liderul fostului PDL îi acuză pe vechii liberali de „colaboraționism”cu PSD și invocă existența unei viziuni precum cea a lui Teodor Atanasiu.

,,Sunt ferm convins că nicio organizație nu va mai avea aceste atitudini, pentru că am suficientă experiență politică ca să vă spun că ceea ce voi, așa, prin surse, prin urechile voastre, auziți despre modul în care funcționează PNL la Buzău este tot rezultatul unei asemenea optici precum a domnului Atanasiu. Era o optică dar, după cum vedeți, optica aceasta nu este agreată la București. Eu sunt ferm convins că, în viitorul foarte apropiat, Comisia de Unificare va tranșa și situația de la Buzău, pentru că nu se poate. Noi facem opoziție cât purtem noi, așa, cu Preda care place sau nu place, cu consilierii județeni, cu consilierii municipali, împotriva PSD. Nu poți să fii pâna la ora 4,00 angajat al PSD și după 4,00 să faci opoziție, la PNL. Nu ai cum, decât dacă ai mintea puțin plecată. Sau să te gândești că la noi este mult mai complicat, pentru că avem și două sedii cumpărate”, a declarat co-președintele PNL Buzău, deputatul Cezar Preda, conform Opinia de Buzău.

Preda a subliniat și că altele ar trebui să fie problemele organizației PNL Buzău: ,,Mie însă îmi stau pe cap altele, ce facem cu candidații de primar, de consilieri județeni, cine va fi vârful consilierilor județeni, aceste lucruri îmi stau pe cap. Trebuie să se vadă acțiunea noului candidat de primar, a noii echipe”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *