Încă din noiembrie 2021, atunci când agențiile de intelligence de peste Ocean au început să avertizeze că Rusia își mobilizează masiv forțe militare la granița cu Ucraina, cu posibila intenție de a invada țara, Statele Unite au început să ofere ajutor militar Ucrainei. Gama a fost una foarte variată, de la puști și armuri până la rachete Stinger capabile să doboare elicoptere sau avioane de luptă și sisteme anti-tanc. Astăzi, mare parte din rezistența ucraineană continuă să funcționeze cu sprijinul direct al Statelor Unite care continuă să aprovizioneze țara. În acest proces, viteza de livrare reprezintă elementul-cheie, iar rutele de aprovizionare trebuie să reprezinte un secret bine păzit. În cazul în care rușii ar repera aceste rute de aprovizionare, șansele sunt ca aceștia să lanseze periodic atunci împotriva lor pentru a perturba aprovizionarea pe front.
Există zeci de relatări despre armele care ajung în Ucraina, însă puține astfel de relatări vorbesc despre procesul efectiv prin care armele ajung în mâinile militarilor ucraineni din prima linie. Când vorbim despre această aprovizionare, ar trebui să avem în minte un proces derulat în trei pași, așa cum arată Vincent E. Castillo, profesor de logistică la Universitatea Ohio, într-un articol din The Conversation.
Pasul 1
Inițial echipamentul militar destinat militarilor ucraineni este depozitat în bazele militare americane din Europa. Odată ce acest echipament este scos din stocuri, el va fi transportat pe cale aeriană sau terestră – pe străzi sau căi ferate către Ucraina. Acest prim pas prevede un transport pe o distanță aproximativă de 900 – 1100 de kilometri, până la o locație dintr-un stat membru NATO care se învecinează cu Ucraina la Vest sau Sud-Vest. Vorbim despre patru astfel de state – Polonia, Ungaria, Slovacia și România.
Rusia ar putea să își infiltreze spioni care să cerceteze rutele acestea și să anticipeze unde anume ar ajunge echipamentul. De aceea, în această primă fază, mișcările pe teritoriul statelor membre NATO trebuie realizate cu cea mai mare discreție. În jargonul militar anglo-american prima destinație este cunoscută ca “staging area” (approx. zonă de stocare). Nu știm câte astfel de zone există pe teritoriul statelor membre NATO de la granița cu Ucraina. Am putea vorbi despre mai multe astfel de zone, sau doar despre o singură zonă.
Pasul 2
Odată câte astfel de zone se vor înființa, următorul pas prevede elaborarea unor planuri prin care se coordonează transferul de echipament militar către armata Ucrainei. Din acest moment, Ucraina va fi responsabilă pentru transportul materialului din statul/statele membre NATO până la următoarea zonă de stocare care se află pe teritoriul Ucrainei. Riscurile cresc semnificativ în acest al doilea pas. Rusia continuă să aibă o superioritate aeriană deasupra Ucrainei, ceea ce înseamnă că echipamentul nu poate fi transportat pe cale aeriană. În plus, există riscul reperării din aer a convoaielor terestre. Din acest motiv armata ucraineană preferă să transporte echipamentul în convoaie mici, folosind probabil și rute false/ocolitoare pentru a preveni o astfel de reperare.
Ca măsură suplimentară de precauție, ucrainenii ar putea folosi și militari înarmați cu rachete sol-aer de-a lungul acestor rute de aprovizionare pentru distruge eventualele elicoptere sau avioane rusești. Totuși, aceștia trebuie să se afle la o distanță considerabilă de aceste rute pentru a nu le expune spionajului rusesc.
Pe lângă aceasta, convoiul va avea nevoie și de elemente de securitate în cadrul acestuia. Aici vorbim despre armament anti-tanc și arme ușoare care să permită militarilor să apere convoiul în cazul în care acesta este reperat și atacat. Convoaiele au nevoie probabil și de unități speciale care să curețe drumul, îndepărtând obstacolele și facilitând viteza, elementul-cheie din poveste.
Pasul 3
În ultimul pas, echipamentul ajunge la destinație, cel mai probabil, în marile orașe. Odată ajuns aici, echipamentul este mai departe segmentat și trimis către linia frontului. Acești ultimi kilometri sunt la fel de periculoși, expunând liniile de aprovizionare la atacuri aeriene sau terestre din partea armatei ruse. Odată ce echipamentul militar ajunge la unitățile de luptă de pe linia frontului, acesta va fi distribuit soldaților la nivel individual.
După cum se poate observa procesul este unul anevoios și cu pericole la tot pasul. Distrugerea unui astfel de convoi, întârzierile în aprovizionare sau incapacitatea de a aproviziona o zonă de pe front (de pildă pentru că ar fi încercuită) se traduce prin pierderi de vieți omenești. În acest amplu mecanism logistic fiecare minut poate conta pentru că el poate face diferența între victorie și înfrângere.
