UPDATE 21.29
Evacuarea celor aproximativ 100.000 de oameni blocaţi în Mariupol va fi posibilă doar cu ajutorul Naţiunilor Unite, deoarece este singura organizaţie cu ”puterea de a preveni moartea”, a declarat vicepremierul Ucrainei, Irina Vereşciuk, pentru BBC Radio 4 World Tonight.
ONU trebuie să se implice în organizarea coridoarelor umanitare, deoarece este singura organizaţie cu capacitatea şi puterea de a preveni moartea”, însă până la momentul actual, ”doar observă evenimentele”, a declarat vicepremierul Ucrainei, Irina Vereşciuk, pentru BBC Radio 4 World Tonight.
Irina Vereşciuk a afirmat, înainte de anunţul secretarului general al Naţiunilor Unite că va vizita Moscova, că ”evacuarea este posibilă doar cu asistenţa ONU. ONU şi Guterres trebuie să se implice şi să aranjeze coridoare”
”Nu avem timp să aşteptăm. Aceste coridoare trebuie amenajate în următoarele câteva zile”, a mai subliniat ea.
Potrivit vicepremierului ucrainean, luptătorii ucraineni din oţelăria Azovstal din Mariupol controlată de forţele ruse ”nu se vor preda – vor lupta până la sfârşit. Până vor reuşi să rămână acolo, Mariupolul face parte din Ucraina”.
Secretarul general al ONU, António Guterres, urmează să se întâlnească marţi la Moscova cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Guterres ar dori ”să discute despre măsuri urgente pentru a aduce pacea în Ucraina şi viitorul multilateralismului bazat pe Carta Naţiunilor Unite şi pe dreptul internaţional”, potrivit unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, relatează CNN.
UPDATE 20.05
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, solicită crearea ”imediată” a coridoarelor umanitare de evacuare din Mariupol ”cu asigurările necesare de încetare a focului, de la Azovstal şi alte zone ale oraşului până în alte regiuni ale Ucrainei”, potrivit CNN.
”Trebuie asigurat accesul liber şi sigur pentru cei care furnizează asistenţă umanitară, în conformitate cu principiile fundamentale ale drepturilor omului şi cu dreptul internaţional umanitar”, a îndemnat el.
Borrell a lăudat ”eforturile Ucrainei de a găsi o soluţie diplomatică pentru evacuarea civililor”, dar a spus că Uniunea Europeană regretă ”că Rusia nu face eforturi reciproce”.
În comunicatul publicat vineri, şeful diplomaţiei europene a subliniat şi urgenţa situaţiei.
”De câteva săptămâni, lumea este martoră la un atac crud şi ilegal în Mariupol din partea Rusiei, care a condus la distrugerea pe scară largă a oraşului, inclusiv atrocităţi împotriva civililor, sub un pretext deformat de «eliberare» a oraşului”, a argumentat Borrell.
”Mii din locuitorii săi (n.r. Mariupol) au fost deportaţi în Rusia sau strămuţi forţat în zonele necontrolate de guvern ale Ucrainei”, a mai spus el.
Oficialul de rang înalt al UE a adăugat că peste 100.000 de civili rămân în Mariupol, iar aproximativ 1.000 s-au refugiat în combinatul siderurgic Azovstal şi sunt apăraţi de Forţele armate ucrainene.
UPDATE 19.48
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, urmează să se întâlnească, luni, la Moscova, cu preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat Kremlinul, potrivit BBC. Guterres le-a trimis scrisori separate lui Vladimir Putin, şi omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, marţi, prin care le-a cerut să îi accepte vizita pentru a discuta despre măsurile menite să aducă pacea după invazia Rusiei în Ucraina, potrivit Reuters.
Secretarul general al ONU va avea, de asemenea, o întâlnire de lucru şi un prânz cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a declarat că au fost înmânate scrisori separate misiunilor permanente ale Rusiei şi Ucrainei, marţi după-amiază, prin care preşedintelui rus Vladimir i se cere să îl primească pe Guterres la Moscova, iar preşedintelui Zelenski să îl primească pe şeful ONU la Kiev.
”Secretarul general a spus, în acest moment de mare pericol, că ar dori să discute măsuri urgente în vederea instaurării păcii în Ucraina şi despre viitorul multilateralismului bazat pe Carta Naţiunilor Unite şi pe dreptul internaţional”, a mai precizat Dujarric.
UPDATE 19.21
Negocierile „au ajuns într-un impas”, deoarece Kremlinul nu a primit niciun răspuns la documentul cu cele mai recente revendicări de pace pe care l-a înmânat Ucrainei în urmă cu aproximativ cinci zile, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează The Associated Press.
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, a declarat, vineri, că „în acest moment, negocierile sunt într-un impas, deoarece o altă propunere pe care am transmis-o negociatorilor ucraineni în urmă cu aproximativ cinci zile, care a fost întocmită luând în considerare comentariile lor, rămâne fără răspuns”.
Lavrov a mai afirmat că declaraţiile recente ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi ale consilierilor săi sugerează că „nu au deloc nevoie de aceste negocieri, ci îşi suportă destinul”.
Cu toate acestea, Vladimir Medinski, consilierul preşedintelui Vladimir Putin şi principalul negociator al delegaţiei ruse în negocierile cu Ucraina, a confirmat informaţiile care precizau că a purtat câteva conversaţii îndelungate, vineri, cu şeful delegaţiei ucrainene.
Medinski nu a oferit, însă, niciun detaliu cu privire la temele de discuţie şi nu a spus dacă a avut loc vreun progres între cele două părţi.
UPDATE 18.21
Trupele ruse au deschis focul asupra unui autobuz de evacuare cu 25 de persoane la bord, în oraşul Popasna, a declarat, vineri, şeful administraţiei militare regionale Lugansk, Serhii Haidai, pe contul de Telegram, relatează CNN.
”Această evacuare a fost specială şi extrem de periculoasă. 22 de pasageri stăteau jos. Erau un tânăr de 25 de ani, cu răni la spate şi la picior, şi o femeie în vârstă paralizată pe targă pe podea”, a precizat şeful administraţiei militare regionale Lugansk, Serhii Haidai.
⚡️Russian occupiers thwart evacuation efforts in Luhansk Oblast.
Governor Serhiy Haidai said that only 25 civilians were able to evacuate from the town of Popasna and reach the destination, Rubizhne, on April 22. One of the buses was disrupted due to Russian shelling, he said.
— The Kyiv Independent (@KyivIndependent) April 22, 2022
UPDATE 17:00
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, i-a cerut vineri într-o discuţie telefonică preşedintelui rus Vladimir Putin să garanteze culoare umanitare de Paştele ortodox în oraşul ucrainean asediat Mariupol.
UPDATE 14:00
Războiul din Ucraina ar putea dura până la finalul lui 2023, aceasta fiind „o posibilitate realistă”, a comentat premierul britanic Boris Johnson.
UPDATE 12.00
Niciun culoar de evacuare nu a putut fi organizat vineri în Ucraina, anunţă vicepremierul ucranean Irina Vereşciuk, care consideră ”periculoasă” situaţia pe drumuri, relatează AFP, citat de news.ro
”Din cauza pericolului care ne ameninţă itinerariile, azi (vineri) nu vor exista culoare umanitare”, anunţă într-o postare pe Telegram Irina Vereşciuk.
”Mă adresez tuturor celor care aşteaptă să fie evacuaţi. Aveţi răbdare, vă rog, rezistaţi”,îndeamnă ea.
Trei autobuze care transportau persoane evacuate din portul asediat Mariupol au sosut joi la Zaporojie, un oraş important, situat în sud-estul Ucrainei, a constatat AFP.
Femei şi copii se aflau în aceste autobuze, care au fost trimise prin teritorii aflate sub controlul ruşilor, în urma deschiderii unui ”culoar umanitar” de evacuare, după mai multe zile în care a fost imposibil să treacă pe acolo, din cauza unor confruntări armate.
Irina Vereşciuk, care a fost prezentă la sosirea autobuzelor, a declarat că numărul persoanelor evacuate este mai mic decât se aştepra, din cauza unor dificultăţi logistice.
”Doar 79 de persoane au putut să ajungă. Nu exista un culoar «verde»”, a deplâns ea.
”Mulţi oameni au fost «furaţi» de către ruşi”, a acuzat ea.
Patru autobuze cu civili evacuaţi au reuşit să plece de la Mariupol joi, însă nu se putea spune cu certitudine că autobuzele care au sosit la Zaporoje făceau parte din acest convoi.
Parcurgerea celor aproximativ 200 de kilometri de la Mariupol la Zaporojie poate dura, uneori, mai multe zile, din cauza numeroaselor puncte de verificare de pe traseu.
Kievul şi Moscova se acuză reciproc, cu regularitate, de eşecul acestor evacuări, de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie.
Rusia a respins armistițiul de Paște, dar speranţe de pace încă mai există, a spus președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Într-un nou mesaj video publicat azi noapte, liderul de la Kiev a contrazis afirmaţiile Kremlinului legate de Mariupol și a spus că orașul continuă să reziste, potrivit digi24.ro.
UPDATE 8.00
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că încearcă să organizeze un fals referendum pentru independenţă în regiunile sudice Herson şi Zaporojie pe care le ocupă.
Într-un mesaj video difuzat joi seară, Zelenski le-a cerut locuitorilor din zonele ocupate să nu furnizeze niciun fel de date personale, cum ar fi numerele de paşaport, în cazul în care le-ar fi cerute de către forţele ruse, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Nu este corect să facă un recensământ. Nu este pentru a vă oferi ajutor umanitar de vreun fel. Este de fapt pentru a falsifica un aşa-zis referendum pe pământul vostru, dacă vine de la Moscova ordinul de a organiza această comedie”, a avertizat preşedintele ucrainean.
Volodimir Zelenski a contrazis afirmaţiile preşedintelui Vladimir Putin conform cărora oraşul-port Mariupol, vital din punct de vedere strategic, a căzut joi în mâinile armatei ruse, transmite Reuters.
Putin a apărut la televiziunea de stat rusă împreună cu ministrul apărării Serghei Şoigu pentru a anunţa că anulează ordinul de a lua cu asalt combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, unde sunt asediate forţele ucrainene rămase în oraş, adăugând că acum plănuieşte ca aceasta să fie sigilată „pentru ca nici măcar o muscă să nu poată intra sau ieşi”. Putin şi-a reiterat, de asemenea, cererea ca luptătorii ucraineni încercuiţi să depună armele şi să se predea dacă vor să scape cu viaţă.
Zelenski a contrazis afirmaţiile Kremlinului, spunând că Mariupol nu este încă o cauză total pierdută.
„Situaţia este dificilă, situaţia este rea”, le-a spus joi, la Kiev, jurnaliştilor Volodimir Zelenski, dar au mai rămas modalităţi de a elibera oraşul.
„Există o modalitate militară de pregătire şi ne pregătim pentru aceasta”, a spus preşedintele ucrainean. Pentru aceasta, a spus el, este nevoie de ajutor occidental.
O altă soluţie ar fi una de natură diplomatică şi umanitară, a spus Zelenski, enumerând mai multe variante pe care Kievul le-a propus deja Moscovei, inclusiv un schimb de „răniţi cu răniţi”.
„În acea citadelă sunt peste 400 de răniţi. Este vorba de soldaţi”, a spus preşedintele Ucrainei, care a adăugat că mai sunt şi civili răniţi.
„Ne aşteaptă zile decisive, bătălia decisivă pentru statul nostru, pentru ţara noastră, pentru Donbasul ucrainean”, a subliniat Zelenski.
Rusia respinge un armistițiu de Paște
Președintele Volodimir Zelenski a declarat că încă mai speră la pace, chiar și după ce Moscova a respins o propunere de armistițiu pentru acest weekend, când este celebrat Paștele creștin-ortodox.
Rusia a respins o cerere similară la începutul acestei săptămâni, după ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, ceruse un armistițiu până în duminica Paștelui pentru a permite livrarea de ajutor umanitar și evacuarea sigură pentru civilii care încearcă să fugă din zona de război. „Perioada de patru zile de Paște ar trebui să fie un moment în care să ne unim în jurul salvării de vieți și al continuării dialogului pentru a pune capăt suferinței din Ucraina”, a declarat el.
