Pandemia a arătat că „o abordare unitară” a SUA și UE, precum și „susținerea continuă a investițiilor în sănătate” ne ajută în fața crizelor, a declarat europarlamentarul Cristian Bușoi. Acesta a precizat că Europa poate lua ca exemplu bunele practici ale Agenției de Cercetare și Dezvoltare Biomedicală din SUA.
„Am fost foarte onorat să mă întâlnesc și să discut astăzi, la Washington, cu directorul Autorității de Cercetare și Dezvoltare Biomedicală Avansată (BARDA), dr. Gary Disbrow și echipa sa. BARDA este organismul care susține abordarea integrată a dezvoltării vaccinurilor, medicamentelor, terapiilor și instrumentelor de diagnosticare necesare pentru urgențele de sănătate publică: accidentele chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN), pandemii și boli infecțioase emergente (EID). Am discutat cu directorul BARDA despre măsurile pe care SUA și UE le-au luat până acum pentru combaterea COVID-19 și care sunt pașii de urmat, în continuare.
Pandemia a dus la luarea unor măsuri fără precedent în România, în UE și în întreaga lume și ne-a învățat că numai o abordare unitară și susținerea continuă a investițiilor în sănătate ne pot ajuta să facem față crizelor. La nivel UE ne-am asumat construirea unei Uniuni Europene a Sănătății, care implică de la sprijinirea inovării și cercetării în medicină, până la cooperare transfrontalieră în caz de criză medicală și consolidarea rolului Agenției Europene a Medicamentelor, care s-a aflat în prima linie în lupta cu SARS COV 2”, a spus Bușoi, potrivit capital.ro.
