Skip to content
Societate

Polițist pe motocicletă, lovit de o mașină în București: Agentul a fost transportat la spital

Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Un poliţist rutier pe motocicletă a fost rănit, luni după-amiază, într-un accident produs în zona intersecţiei Calea Călăraşi-strada Agricultori din Bucureşti. El a fost transportat la spital. Traficul în zonă este dirijat de poliţiştii rutieri.

Accidentul a avut loc în jurul orei 14.00, în zona intersecţiei Calea Călăraşi-strada Agricultori.

„Conducătorul unui autovehicul care circula pe str. Agricultori a intrat în coliziune cu motociclist din cadrul Brigăzii Rutiere, aflat în timpul serviciului. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea poliţistului rutier, care a fost transportat la spital pentru îngrijri medicale”, a transmis Brigada Rutieră.

Ambii conducători de autovehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind zero.

În prezent se face cercetarea la faţa locului, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor producerii accidentului rutier.

„La acest moment circulaţia autovehiculelor se desfăşoară sub îndrumarea poliţiştilor rutieri, iar tramvaiele sunt stocate pe ambele sensuri de deplasare”, a precizat sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *