Skip to content
Societate

Doi copii, răniţi de o maşină de curse care participa la un raliu, la Târgu Mureş. Maşina era condusă de Mihai Leu

news.ro

Doi copii au fost răniţi, sâmbătă după-amiază, după ce o maşină de curse care participa la raliu, la Târgu Mureş, a lovit un gard de protecţie. Cei doi copii, care se aflau după acel gard, au fost transportaţi la spital, a transmis IPJ Mureş. Poliţiştii fac cercetări în acest caz. Pilotul Mihai Leu, care conducea maşina, a afirmat că a lovit gardul, iar cei doi copii nu au fost răniţi grav, notează news.ro.

Pilotul Mihai Leu, care conducea maşina implicată, a declarat la Digi 24 că a lovit gardul, iar acesta s-a răsturnat. El şi-a exprimat regretul pentru cele întâmplate, menţionând că acei copii nu au fost răniţi grav, fiind speriaţi însă. Unul dintre copii are o rană la un picior.

El a adăugat că a discutat şi cu părinţii copiilor şi va ţine legătura cu aceştia.

Accidentul a avut loc în a doua etapă din Campionatul Naţional de Super Rally care a început sâmbătă, la ora 8:00, pe circuit stradal în municipiul Târgu Mureş. 25 de concurenţi s-au înscris la startul cursei care s-a desfăşurat în zona centrală a oraşului, fiind compusă din câte 3 ture a 1,8 kilometri fiecare.

Pilotul Mihai Leu a concurat pe un monopost, prototipul Radical SR8, maşina condusă de campionul român fiind unul dintre cele cinci monoposturi prezente pe traseul de concurs.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *