Economia României traversează o perioadă dificilă, având criza facturilor pentru energie electrică și gaze, inflația uriașă de 14,5%, prețurile mari pentru carburanți. În acest context, tot mai mulți analiști economici vorbesc despre o criză economică în România, în următorii ani, deoarece economia țării noastre este dependentă de ceea ce se întâmplă pe piețele internaționale din UE și SUA.
Andrei Mocearov, analist economic și doctor în economie, a vorbit, în exclusivitate pentru PS News, despre situația economică din țara noastră, explicând că „suntem, de fapt, în anticamera unei crize economice”. Analistul economic a precizat că „sunt semne serioase că la nivel global și european va urma stagflația”, ceea ce înseamnă că statele se vor lupta cu inflația pe o perioadă lungă de timp, iar creșterile economice ar urma să se reducă drastic.
Andrei Mocearov a vorbit inclusiv despre speculațiile care au loc pe bursă pentru a crește prețurile pentru energie electrică și gaze, dar și despre măsurile pe care ar trebui să le ia România și Uniunea Europeană pentru a reduce facturile cetățenilor și a preveni criza economică.
„Suntem, de fapt, în anticamera unei crize economice”
PS News: Inflația uriașă, deficit excesiv, criza facturilor la energie și gaze, prețurile mari pentru carburanți. Se poate spune că România traversează o criză economică?
Andrei Mocearov: Dacă ne uităm la indicatorii macroeconomici care definesc tehnic o criză, creșterea PIB, deși în scădere față de anul trecut, și șomajul, nu pare că traversăm o criză economică. Ambii indicatori sunt însă înșelători. Metodologia de calculare a PIB depinde de metodologia de calculare a inflației/deflatorului. E verosimil să credem că inflația reală este mai mare decât cea anunțată oficial și acest lucru ar mai lua ceva din creșterea reală a PIB. Iar șomajul la noi nu spune nimic despre cei care muncesc în străinătate și de cei care nu sunt nicăieri înregistrați. Rata de ocupare ar fi un indicator mai bun, iar aici nu stăm grozav, puțin peste 60%, printre cele mici din UE.
Dincolo de aceste cifre, economia României este puternic dezechilibrată având deficite mari atât bugetare, cât și comerciale / de cont curent și inegalități economice și sociale majore. Mai grav, aceste deficite și dezechilibre sunt structurale și se manifestă de mulți ani, nu au apărut acum în conjunctura nefavorabilă a șocurilor legate de pandemie și război. Iar perspectiva imediată este mai degrabă sumbră. Sunt semne serioase că la nivel global și european va urma stagflația. Depindem mult de economia UE și semnalele venite din Germania, de pildă, nu sunt deloc îmbucurătoare. Așa că, chiar dacă nu traversăm acum o criză economică propriu-zisă, riscul ca ea să se producă în viitorul apropriat este semnificativ. Suntem, de fapt, în anticamera unei crize economice.
„Avem o criză a prețurilor energetice din cauza piețelor speculative”
PS News: Toate aceste prețuri uriașe la energie electrică, gaze și carburanți pot fi rezultatul unor speculații care au loc pe burse? Putem spune că facturile și prețurile pentru aceste produse sunt stabilite pe niște burse pe care nu le controlează guvernele?
Andrei Mocearov: Da, cel puțin până de curând nu am avut o criză e energiei, a energiei fizice în termeni de cerere și ofertă, ci o criză a prețurilor energetice din cauza piețelor speculative. Abia acum cu sancțiunile și renunțarea la energia rusească sau la oprirea livrării de către ruși, începe să devină o criză e energiei fizice, mai ales cu perspective sumbre pentru iarna viitoare.
În privința cauzelor profunde, istoric vorbind creșterea prețurilor a fost facilitată de trei mari decizii:
a. Trecerea la piață într-un domeniu neeligibil pentru concurență. Monopolul natural (de asta se cheamă natural) este soluția cea mai bună, care a funcționat bine peste tot, timp de 100 de ani;
b. Reglementarea ineptă a acestor piețe, în primul rând a pieței de electricitate, unde prețul de echilibru este dat de cea mai scumpă energie produsă ca să acopere întreg consumul la un moment dat. Prețul acesta este mult mai mare decât prețul mediu ponderat și produce câștiguri mari pentru producătorii de energie ieftină. Este o concurență absurdă între vânt sau soare, pe de o parte și gaz sau cărbune, pe de altă parte. Ultimul pachet de energie al UE din 2019 merge mai departe cu piața, încurajând contractele pe termen scurt, pe piața spot, de natură speculativă, în dauna contractelor pe termen lung, mult mai potrivite pentru piața de gaz și piața de electricitate. Astfel, a fost stimulată volatilitatea extremă a acestor piețe;
c. Decizia politică (în lume și în UE) de a face tranziția verde cu instrumente exclusiv de piață. Așa s-a inventat piața emisiilor de CO2, piață financiară pur speculativă.
În plus, toate aceste piețe pot fi manipulate prin crearea artificială de așteptări privind riscurile legate de penuria energetică. De exemplu, în 2021, în special în a doua parte a anului, la aproprierea iernii, s-a indus așteptarea, la nivel UE, în mod cu totul artificial, prin dezinformare, privind penuria de gaze la sfârșitul iernii. Această falsă așteptare indusă a împins prețurile foarte sus, mult înaintea războiului. Nu am avut, cum am mai zis, o criză a gazului fizic, ci o criză a prețului gazului. Acesta s-a transmis și prețului electricității prin mecanismul stupid al prețului de echilibru din piața de electricitate. Cea mai scumpă energie fiind de cele mai multe ori cea produsă pe bază de gaz, prețul mare al gazului a produs un preț mare al electricității. Totul absolut artificial, fără o legătură cu cererea și oferta de energie fizică, fie ea gaz sau electricitate.
În concluzie, tranziția verde făcută cu piața și trecerea energiei spre o piață inept reglementată înseamnă prețuri mari pentru consumatorii finali și profituri babane pentru marii actori din piețele energetice și financiare. Este o masivă socializare a costurilor tranziției verzi.
În acest context global și european, România a adăugat un „bonus” libertarian, curent care prevalează la ANRE și Consiliul Concurenței , dar și în mediul economic, plus o doză însemnată de incompetență care nu permite să se scrie măcar o lege ca lumea (legile cu plafonarea prețurilor fiind exemple ilustre de incompetență, ele fiind refăcute de mai multe ori, pentru că pur și simplu nu puteau fi aplicate).
PS News: Decizia Guvernului României de a modifica Codul Fiscal și a crește anumite taxe este una bună în această perioadă?
Andrei Mocearov: În România, circulă ideea (stranie) că într-o criză economică sau în anticamera unei crize economice, fiscalitatea nu trebuie schimbată. Oare recesiunile nu se tratează și cu impuls fiscal, care poate presupune modificarea fiscalității? Mulți vor spune, bun, acuma, putem modifica codul fiscal, dar nu în sensul creșterii impozitelor și taxelor, ci exact invers, în sensul reducerii lor. Asta e o teorie generală. În economie, contează enorm contextul. În privința contextului actual, sunt câteva lucruri de spus:
a. Nu ne confruntăm cu o recesiune clasică. Nici pandemia, nici războiul nu se încadrează la recesiuni clasice când avem exclusiv un șoc pe partea de cerere, adică brusc scade cererea, consumul gospodăriilor și investițiile firmelor. Acum, șocul pe partea de cerere este combinat cu șocul pe partea de ofertă;
b. Ne aflăm, și mă refer aici la nivel global și european, după 30 de ani (cel puțin) de politici economice neoliberale, care s-au accentuat în ultimul timp și care au produs un transfer imens de valoare de la lucrători / muncă la companii / capital. Înregistrăm un dezechilibru în creștere între salarii și profituri. Repartiția PIB este din ce în ce mai dezechilibrată. Sunt o groază de bani care stau sau care sunt alocați aiurea în imobiliare. Larry Summers, fost ministru de finanțe al lui Clinton, un reputat economist, spunea recent că economia globală se confruntă cu o mare problemă macroeconomică: economisirea este mai mare decât investiția dorită. Sunt prea mulți bani care nu găsesc proiecte pentru a investi. A lua din banii aceștia imenși care stau sau sunt alocați aiurea, prin creșterea țintită de impozite și taxe, e benefic chiar într-o criză economică. Banii aceștia pot fi folosiți mult mai bine de către state prin oferta de bunuri publice, investiții economice productive și programe sociale care să stimuleze astfel atât oferta, cât și cererea. De ce un câmp eolian trebuie făcut neapărat de o companie privată și nu și de una de stat?
c. În România, în privința repartiției muncă – capital / salarii – profituri situația este și mai gravă. Este țara muncii ieftine și a bogaților neimpozitați. Chiar rapoartele de țară ale Comisiei Europene remarcă că sistemul fiscal nu reușește să atenueze inegalitățile rezultate din piață. Practic, avem un sistem fiscal regresiv (care ia bani de la săraci și îi dă la bogați). În plus, nivelul agregat efectiv al taxelor și impozitelor este foarte mic, iar combinat cu evaziunea fiscală mare, face ca veniturile fiscale plus contribuțiile sociale să fie cu 15 puncte procentuale mai mici decât media UE și cu 10 puncte procentuale mai mici decât media din Europa centrală și de est. Sistemul fiscal din România asigură un singur lucru: pauperizarea fiscală și statutul de cvasi paradis fiscal pentru România. Avem așadar o uriașă problemă structurală în sistemul fiscal. De aceea, reforma fiscală e o urgență de prim rang, care trebuie abordată indiferent de poziția economiei în ciclul economic. Butada că taxele nu cresc în criză nu e valabilă în România pauperizării fiscale. Dimpotrivă, reducerea inegalităților, iar reforma fiscală, inclusiv cu creșterea impozitelor și a taxelor, este una dintre metodele de a reduce aceste inegalități, va contribui la stimularea creșterii economice. Inegalitatea excesivă este o piedică pentru creșterea economică.
„Aceste modificări ale Codului Fiscal sunt însă departe de o reformă fiscală solidă”
PS News: Reprezintă aceste modificări la Codul Fiscal soluția pentru criza actuală sau reprezintă doar o modalitate prin care Guvernul doar încearcă să găsească mai mulți bani?
Andrei Mocearov: Modificările actuale vizează câteva creșteri de impozite și taxe, deduceri pentru cei cu venituri mai mici, atenuarea (încă modestă) a unor facilități fiscale care nu se justifică economic și care sunt cuprinse și în PNRR, dar mai ales încercarea (încă timidă) de a închide unele portițe care permiteau diverse inginerii fiscale legale sau la limita legalului. Aș remarca aici în primul rând modificările care vizează carnavalul grotesc al microîntreprinderilor din România. Mai aveam puțin și ajungeam să avem mai multe microîntreprinderi decât lucrători. Imaginația celor care inventau microîntreprinderi pentru a plăti impozit mai mic atinsese absurdul.
Probabil că unul dintre motivele principale ale acestor modificări este găsirea unor bani suplimentari. Aceste modificări sunt însă departe de o reformă fiscală solidă care să vizeze atât structura impozitelor și a taxelor, cât și nivelul lor, pentru a ne apropia puțin măcar de media vecinilor noștri din UE. Chiar și așa, e plin de voci critice, iar o reformă fiscală majoră, autentică, va produce o rezistență uriașă. Cum spuneam, la noi e dominant curentul economic libertarian care vede taxele ca pe un furt. Partidul TAXE ZERO, metaforic vorbind, este pe departe cel mai mare partid din România. Mai este o marotă care circulă intens în spațiul public și anume că bugetarii sunt plătiți din taxele privaților. Producția publică nu e recunoscută la noi, în concepția asta primitivă bugetarii sunt niște paraziți care trăiesc pe spatele harnicilor privați. Antreprenorii sunt niște eroi clama recent cu o inocentă dezarmantă de neînțelegere a economiei un fost premier și lider de partid. În contextul acesta al dezbaterii de idei, o reformă fiscală e imposibilă. Mai întâi, e nevoie de reforma ideilor.
PS News: România are nevoie de zeci de miliarde de lei pentru a acoperi deficitul excesiv. Într-o astfel de situație, este recomandat ca Guvernul să reducă cheltuielile sau să crească taxele?
Andrei Mocearov: Răspunsul la această întrebare este în bună măsură cuprins în răspunsul la întrebarea anterioară. Când ai cele mai mici venituri fiscale din UE la distanță mare de restul, răspunsul e clar: prioritatea trebuie acordată creșterii veniturilor, iar acest lucru presupune, pe lângă o combatere viguroasă a evaziunii fiscale (eu aș introduce „starea de urgență fiscală” și aș lua o pauză pentru un anumit timp cu principiul conformării voluntare), o creștere a taxelor și impozitelor. De asemenea, o rezervă serioasă de venituri se află în facilitățile fiscale oferite care nu mai au merite economice, dar merg înainte în virtutea inerției sau / și la intervenția unor grupuri de presiune care nu văd interesul public general legat de funcționarea optimă a economiei și de nevoia din ce în ce mai stringentă de a oferi bunuri publice. În privința cheltuielilor, se pot face ajustări pentru a opri risipa acolo unde este, dar a vorbi de reducerea cheltuielilor când suntem pe ultimul sau penultimul loc în UE aproape la toate capitolele de cheltuieli publice, în primul rând sănătatea și educația, ar fi cel puțin bizar, dacă nu iresponsabil.
„Răspunsul principal trebuie să vină de la Bruxelles”
PS News: Pentru a combate prețurile mari pentru energie electrică, gaze și carburanți avem nevoie de o decizie la nivel european sau statele membre trebuie lăsate să caute singure soluția?
Andrei Mocearov: Așa cum stau lucrurile acum – suntem într-o etapă relativ avansată de creare a pieței energetice europene – răspunsul principal trebuie să vină de la Bruxelles. Deși au fost discuții aprinse atât în Comisia Europeană, cât și în Consiliul European (sau în Consiliile UE sectoriale, în special la cel pe energie și la cel financiar), ideea dominantă este să se meargă în continuare cu modele de piață existente și responsabilitatea pentru atenuarea prețurilor să fie plasată la statele membre. „Cutia de instrumente” a Comisiei Europene pe care le recomandă statelor membre vizează plafonarea pe ultimul nivel, la consumatorul final, fără să se atingă de prețurile de pe piața spot unde este de fapt cauza creșterii prețurilor. E foarte greu să te aștepți ca după decenii de luptă grea în care Comisia Europeană a împins energia complet spre piață (se fac tranzacții pe piața de electricitate le fiecare oră sau chiar fiecare 15 minute, care stimulează la maximum volatilitatea prețurilor), să renunțe deodată la această opțiune. Nu mai vorbesc de noutatea cinică din ultimul pachet de energie al UE din 2019 care renunță de facto la conceptul de serviciu universal pentru energie electrică, modificând un singur cuvânt: de la prețuri rezonabile la prețuri competitive. Adică serviciul universal există și nu există în același timp. E un titlu în lege, dar sub acest titlu prețul rezonabil devine competitiv.
La noi înclinația spre piața liberă privită ca un dar divin și nu ca parte a societății care trebuie reglată pentru a funcționa optim, pentru a aloca ca lumea resursele, e mai puternică ca în UE. Avem o Comisie Europeană neoliberală vs o Românie economic libertariană. E suficient să-i auzi (sau să-i citești) pe domnul Zoltan Nagy-Bege, vicepreședintele ANRE, sau pe jurnalista Ioana Ene Dogioiu, care ne recomandă cinic să învățăm să pescuim singuri, nu să așteptăm ca peștele să ne fie servit (adică să căutăm energie între prețuri foarte mari și prețuri mari și să nu avem pretenția la prețuri rezonabile) ca să ne lămurim care e atmosfera în spațiul public la noi.
Există însă prevederi în legislația UE care permit o oarecare marjă de manevră din partea statelor, pe care România nu a folosit-o, din câte știu. Aș aminti două. Una se referă la practicile comerciale înșelătoare ale furnizorilor de energie. În această privință, legislația UE este severă și interzice aceste practici. La noi, ele prosperă liniștite. Al doilea lucru pe care îl permite legislația UE este derogarea prin invocarea unui interes economic general. Nu am folosit această derogare, cum au făcut Spania și Portugalia care au primit de la UE permisiunea să decupleze prețurile energiei electrice de prețurile mari ale gazului de pe piața UE. Nu mai vorbesc de Franța care are și acum în bună măsură un preț reglementat, iar noul premier a propus zilele acestea naționalizarea 100% a EdF, principala companie de electricitate din Franța, care mai păstrează structura integrată vertical a vechilor sisteme energetice naționale și oferă francezilor energie la prețuri reglementate.
