Skip to content
Educație

Directorii de școli vor putea fi demiși din funcții dacă nu oferă calitate: „Există pentru prima oară menționată în lege – nu ne face plăcere, dar este o realitate”

Inquam Photos/Octav Ganea

Directorii de școli vor putea fi schimbați din funcții dacă nu îndeplinesc standardele minimale de calitate, anunță ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Se schimbă și procedura de angajare a directorilor și apare inclusiv o funcție nouă în conducerea școlilor.

„Există pentru prima oară menționată în lege – nu ne face plăcere, dar este o realitate – posibilitatea de încetare a mandatului unui director de școală în situația în care se constată că nu s-au îndeplinit standardele minimale de calitate. Este o legătură directă între asigurarea calității în interesul elevilor în fiecare școală și responsabilitatea directorului acelei școli”, a spus, marți, Cîmpeanu, în cadrul prezentării noilor legi ale Educației.

Totodată, se va schimba și procedura de recrutare a directorilor și a directorilor adjuncți. Apare o nouă funcție, cea de director administrativ.

„Procesul de selecție va fi profesionalizat total și va cuprinde următoarele etape: o evaluare motivațională în cadrul căreia se testează capacitățile și aptitudinile candidaților. Se realizează de către comisia de concurs și specialiști în psihometrie. Proba scrisă va rămâne, interviul va rămâne”, a afirmat Cîmpeanu.

Ministrul a prezentat proiectele legilor Educației, care urmează să intre în consultare publică, după care ajung spre adoptare în Guvern.

DETALII AICI: Sorin Cîmpeanu dezvăluie noile proiecte din educație: Arhitectura va fi complet schimbată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *