Skip to content
Politică

Voiculescu riscă să-și piardă apartamentul din Kiseleff

Apartamentul din Şoseaua Kiseleff al lui Dan Voiculescu a fost scos la vânzare astăzi de ANAF prin licitaţie publică.

Apartamentul de patru camere în suprafaţă utilă de 206,5 mp este prima proprietate a lui Voiculescu care a fost scoasă la vânzare după condamnarea acestuia. Preţul de pornire a fost 320.000 euro, iar la licitaţie s-ar fi înscris atât compania Grivco, ce-i aparţine lui Voiculescu, cât şi fiica acestuia, Camelia, potrivit informațiilor adevărul.ro.

Potrivit unui anunţ postat pe site-ul ANAF, licitaţia publică a început la ora 12.00, iar taxa pentru participarea la licitaţie este de 10%. Licitaţia a durat aproximativ o oră, iar reprezentanţii ANAF au amânat să comunice cum s-a încheiat. Recuperarea prejudiciului Prin vânzarea de astăzi, autorităţile încearcă să recupereze prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru corupţie. Mai exact, în momentul în care au pronunţat sentinţa, magistraţii au dispus şi instituirea unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor şi a sumelor de bani aparţinând familiei Voiculescu. Printre acestea figurează şi apartamentul de lux situat în Bucureşti, strada Şoseaua Dimitrievici Pavel Kiseleff, nr 22, et. 2, ap 6, sector 1, cu o valoare estimată de 250.000 euro scos astăzi la licitaţie. de altfel, aceasta este prima proprietate a lui Voiculescu scoasă la vânzare de stat.

Potrivit informaţiilor obţinute de adevarul.ro, la licitaţie s-ar fi înscris atât Camelia Voiculescu cât şi compania Grivco, care-i aparţine lui Dan Voiculescu. Însă conform Codului de Procedură Civilă demersul fiicei mogulului media şi al reprezentanţilor companiei Grivco ar putea fi ilegal.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *