Skip to content
Politică

Peste 1.200 de hectare au ars în diferite zone ale țării. Ciucă: Este enorm, prefecturile să discute cu toate autoritățile locale să desfășoare activități de prevenție

BUCURESTI - GUVERN - SEMNARE MEMORANDUM - 4 MAI 2022 Inquam Photos / Ilona Andrei

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, l-a informat pe prim-ministrul Nicolae Ciucă, vineri, că joi au fost arse suprafețe de 1.207 hectare în diferite zone ale țării. Premierul s-a arătat de părere că „este enorm de mult” și a solicitat prefecturilor să discute cu toate autoritățile locale pentru a fi efectuate acțiuni de prevenție.

Nicolae Ciucă: „Prevenția și informarea sunt cele care pot să ne ajute în efortul pe care îl facem”

Este enorm de mult. De aceea, solicit prefecturilor să discute cu toți primarii, cu toate autoritățile administrativ-locale să desfășoare activități de prevenție. Avem nevoie ca cetățenii să fie informați, să conștientizeze pericolul generat, pe de o parte, de faptul că, iată, ne aflăm în campanie, sunt o serie întreagă de activități în derulare, riscul este amplificat de temperaturile foarte ridicate. Cred că partea aceasta de prevenție este foarte importantă, pentru că oamenii nu toți au timp să citească presa sau să privească la televizor, ci sunt la activități, au tot felul de munci în derulare, motiv pentru care cred mai mult ca orice, prevenția și informarea sunt cele care pot să ne ajute în efortul pe care îl facem”, a declarat Nicolae Ciucă, citat de b1.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *