Premierul Victor Ponta a susținut, luni, în cadrul unei emisiuni televizate la RTV, că în partidul pe care îl conduce există o stare de nemulțumire cauzată de condamnarea lui Liviu Dragnea la un an cu suspendare în dosarul Referendumului, decizie a Justiției pe care social-democrații o consideră nedreaptă.
De asemenea, șeful PSD susține că dacă omul doi din PSD, Liviu Dragnea, ar fi fost achitat, precum Mariana Rarinca, crede că judecătoarele care ar fi emis o astfel de decizie ar fi fost deja și arestate.
„Este (tensiune în PSD — n.r.), bineînțeles că este pentru că noi am guvernat și guvernăm și la nivel central, guvernăm și la nivel local. După chestia asta, absolut nedreaptă cu condamnarea lui Dragnea că am făcut referendum de parcă l-a făcut Dragnea singur, dar l-am făcut toți. Ați văzut ce pățesc ăia doi judecători de la Curtea de Apel care au achitat-o pe doamna Rarinca? Le-au scos stenograme, nu știu ce.
Vă dați seama că judecătoarele de la Dragnea dacă cumva îl achitau pe Dragnea cred că erau și arestate acum. Au dat și ele un an cu suspendare, dar pentru noi e un lucru nedrept pentru că nu doar noi, ci și PNL a fost cu noi la suspendare. Toți am fost, mă rog, toți cei care am luat decizia. Sigur că e o stare de nemulțumire pentru că e o nedreptate care ni se face”, a declarat Ponta, la RomâniaTv.
Referitor la raportul puterilor în stat, premierul a subliniat: „Eu cred că în acest moment există o singură putere, iar noi ceilalți — Parlament, Guvern, Președinte — facem și noi ce putem”.
Intrebat de jurnalistii RTV ce parere are despre declaratiile fostului membru CSM, Toni Neacsu, despre implicarea conducerii CSM in castigarea referendumului de demitere de catre Traian Basescu, in 2012, Victor Ponta a raspuns: „Am vazut ce a spus dl Neacsu si in mare masura are dreptate. Insa, eu n-am voie sa vorbesc despre justitie, eu sunt prim-ministru, vreti sa ma condamne CSM-ul?”.
