Primăria municipiului Cluj-Napoca le urează bun venit celor care intră în actuala Capitală Europeană a Tineretului în şapte limbi, printre care engleză, franceză, coreeană sau rusă, dar nu şi în maghiară, fapt ce a deranjat la maxim reprezentanţii acestei comunităţi din Cluj.
În plin scandal al plăcuţelor bilingve, municipalitatea clujeană a instalat la una dintre intrările în oraş o plăcuţă cu mesaje de bun venit în şapte limbi.
Astfel, „Bine aţi venit în municipiul nostru” este scris, pe lângă limba română, şi în coreeană, engleză, franceză, germană, spaniolă şi rusă, dar nu şi în maghiară. Acest lucru a scandalizat minoritatea maghiară din Cluj-Napoca, iar fotografia cu intrarea respectivă în oraş a fost distribuită de sute de persoane pe reţelele de socializare în ultimele zile, inclusiv pe contul de Facebook al primarului Emil Boc, scrie citynews.ro.
Reprezentanţii municipalităţii se apără şi spun că acea plăcuţă de intrare în oraş nu este una administrativă. Pe de altă parte, aceştia amintesc de hotărârea de Consiliu Local prin care s-a decis ca numele oraşului Cluj-Napoca să fie scris în cinci limbi la fiecare intrare în oraş, inclusiv în maghiară, iar după ce vor fi amenajate aceste intrări actuala plăcuţă de „bun venit” va dispărea.

