Skip to content
Politică

UPDATE E oficial/ Florin Roman nu mai este vicepreședinte al Camerei Deputaților. Noua componenţă a Biroului permanent

Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE 13:53

E oficial! Florin Roman nu mai este vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Camera Deputaţilor a ales, joi, noua componenţă a Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii.

S-au înregistrat 222 voturi „pentru”, 13 „contra” şi două abţineri pentru lista propusă de liderii grupurilor parlamentare.

A fost păstrată configuraţia politică în Biroul permanent, astfel încât PSD deţine două funcţii de vicepreşedinţi, una de secretar şi una de chestor, PNL are o funcţie de vicepreşedinte, una de secretar şi una de chestor, USR – una de vicepreşedinte şi una de secretar, UDMR şi AUR câte o funcţie de chestor, iar minorităţile naţionale – o funcţie de secretar.

În acest sens, Biroul permanent va fi format din: vicepreşedinţii Vasile-Daniel Suciu (PSD), Ciprian-Constantin Şerban (PSD), Florin Alexe (PNL), Dan Barna (USR), secretarii Alexandra Presură (PSD), Cristian Buican (PNL), Daniel-Codruţ Blaga (USR), Ovidiu Ganţ (minorităţi) şi chestorii Mitică-Marius Mărgărit (PSD), George-Cristian Tuţă (PNL), Georgel Badiu (AUR) şi Dénes Seres (UDMR).

Liderii grupurilor parlamentare sunt: Alfred Simonis – PSD, Gabriel Andronache – PNL, Ionuţ Moşteanu – USR, Csoma Botond – UDMR, Antonio Andruşceac – AUR, Varujan Pambuccian – minorităţi.

–––––––

Liderii liberali au decis numele celor care vor ocupa poziții de conducere în Biroul Permanent al Camerei Deputaților. Astfel, potrivit unor surse liberale, Florin Roman nu va mai ocupa poziția de vicepreședinte, locul său fiind ocupat de deputatul Florin Alexe.

O schimbare importantă are loc și la vârful Comisiei de apărare. Aceleași surse susțin că noul președinte al comisiei deținută până de curând de Pavel Popescu este Laurențiu Leoreanu. Funcția a fost râvnită de acesta și de Ben Oni Ardelean.

Senatul şi Camera Deputaţilor au fost convocate pentru joi, de la ora 11,00, în a doua sesiune parlamentară ordinară a anului.

„În temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art.34 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Camerei Deputaţilor decide: (…) Camera Deputaţilor este convocată în a doua sesiune ordinară a anului 2022 în ziua de joi, 1 septembrie 2022, ora 11,00”, se arată în decizia publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit reglementărilor legale, în prima zi a sesiunii parlamentare sunt aleşi, în şedinţa de plen a fiecărei Camere, membrii Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Camerei Deputaţilor, cu excepţia preşedintelui, care este ales la începutul legislaturii.

După finalizarea activităţilor plenului Senatului şi plenului Camerei Deputaţilor, vor avea loc şedinţele Biroului permanent ale fiecărei Camere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *