Aproape 70% din privatizări au fost un eşec, iar una dintre cauze a fost pierderea de către Curtea de Conturi a dreptului de a controla procedurile prin care Fondul Proprietăţii de Stat derula procesul de privatizare, susţine fostul premier Nicolae Văcăroiu şi fost preşedinte al instituţiei în perioada 2008 – 2017, potrivit Agerpres.
„În toată această istorie, până la reînfiinţare, Curtea de Conturi s-a confruntat pe parcurs cu încercări de amestec al politicului în activitatea Curţii de Conturi sub diferite forme. Şi pot să vă spun, cu sinceritate, că acest lucru din păcate a cam continuat şi după reînfiinţarea Curţii de Conturi. Practic, Curtea de Conturi faţă de formula iniţială, cuprinsă în Legea 94/1992, au apărut tot felul de intervenţii, prin intermediul bineînţeles al Parlamentului prin care, într-o perioadă dificilă, spre exemplu, ca să luăm şi nişte exemple, Curtea de Conturi în 1997 a pierdut dreptul de a controla, de a verifica procedurile prin care Fondul Proprietăţii de Stat derulează procesul de privatizare, iar doi ani mai târziu, în 1999…Curtea de Conturi a primit interdicţie de a mai face control asupra privatizărilor. A fost o lovitură extrem de dură, ţinând seama de sursele financiare care erau în joc, ale statului. Şi ca să nu vorbim aşa general, efectul îl regăsim acum în diferite analize macroeconomice care se fac cu privire la privatizare. În primul rând, ca să fie foarte clar, aproape 70% din privatizări au fost un eşec. Am pierdut foarte multă industrie bună. Vă pot vorbi două săptămâni, dacă vreţi, pentru fiecare obiectiv în parte. Am vândut la preţuri simbolice”, a susţinut Văcăroiu, la conferinţa internaţională „Curtea de Conturi a României – Digitalizare în audit”.
El a dat exemplul societăţii IMGB, care era evaluată în 1994 la preţul de piaţă de peste 2 miliarde de euro şi care s-a vândut cu 500.000 de dolari.
„S-a distrus totul. Tot ce s-a făcut acolo s-a făcut pe licenţe plătite din greu de statul român, cu dotări de excepţie. Licenţa era în primul rând pentru turbinele 500 de MW folosite la Porţile de Fier I şi II şi funcţionează şi acum. Era o licenţă franceză, care a costat extrem de mult. Toată dotarea tehnică a uzinei era făcută cu produse japoneze, mai ales strungurile de mare precizie. 12 milioane de dolari costa numai un singur strung”, a afirmat fostul preşedinte al Curţii de Conturi.
Articolul integral AICI.
