Preşedintele PNL Nicolae Ciucă reafirmă dorinţa partidului pe care îl conduce de a continua guvernarea alături de PSD, el subliniind că actuala coaliţie şi-a demonstrat performanţele în lunile în care s-a aflat la guvernare. „Nu ştiu ce alt guvern s-a confruntat cu toate aceste probleme şi nu ştiu ce alt guvern ar fi reuşit să găsească soluţiile pe care le-am găsit. Cu certitudine, singuri probabil că nu reuşeam să le găsim”, afirmă liderul liberal.
„Şi, mai ales, un lider adevărat nu dă înapoi de la guvernare. Guvernarea este o asumare responsabilă şi, aşa cum am spus de fiecare dată, indiferent de activitatea la care am participat, astăzi suntem la guvernare într-o coaliţie , o coaliţie a trei partide din care două partide puternice, unul de dreapta, PNL, unul de stânga, PSD, şi avem datoria ca împreună să găsim soluţii, avem datoria ca împreună, chiar în condiţiile în care avem dispute pe subiecte care ne plac sau nu ne plac, dar ele fac parte din actul de guvernare şi din promovarea politicilor fiecăruia dintre partidele noastre, dar asta este o temă care trebuie să rămână acolo, la nivelul dezbaterilor şi la nivelul confruntării de idei şi de principii. În realitate, coaliţia înseamnă guvernare, înseamnă decizii asumate şi responsabile. Am spus tuturor că această coaliţie a celor două partide mari din România este asumată şi este un demers care menţine stabilitatea politică, menţine stabilitatea economică, menţine stabilitatea socială. A demonstrat-o în aceste nouă luni de zile în care foarte realist trebuie să spunem: nu ştiu ce alt guvern s-a confruntat cu toate aceste probleme şi nu ştiu ce alt guvern ar fi reuşit să găsească soluţiile pe care le-am găsit. Cu certitudine, singuri probabil că nu reuşeam să le găsim”, le-a spus Nicolae Ciucă tinerilor din PNL la Şcoala de vară care se desfăşoară sâmbătă, în staţiunea Venus, potrivit news.ro.
El subliniază că PNL este pregătit să continue guvernarea alături de PSD.
„Dar, privind, în viitor, vă pot spune că de aci înainte suntem pregătiţi să guvernăm în continuare în această coaliţie pentru că avem nevoie de tot ceea ce poate să reprezinte relevant pentru o ţară o stabilitate politică pentru o guvernare responsabilă”, a adăugat Ciucă.
El le-a mai spus tinerilor PNL că un lider adevărat trebuie „să protejeze libertatea şi să caute dreptatea”; să îi asculte pe oameni, să rămână ancorat în realitate dar şi să apere libertatea de exprimare.
Discursul premierului la Școala de vară a Tineretului Național Liberal:
“Doamnă președinte al Senatului, domnule Secretar General, domnilor Miniștrii, doamnelor și domnilor, dragi tineri liberali,
Vă mulțumesc foarte mult pentru invitație și vă felicit pentru că ați avut curajul să vă angajați la un asemenea demers, care este remarcabil prin dimensiunea numărului de participanți. Mara, vă mulțumesc tuturor, întregii echipe de conducere a TNL pentru modul în care v-ați organizat și pentru modul în care ați înțeles că avem nevoie să aducem tineretul să-și pună amprenta pe tot ceea ce înseamnă politica responsabilă a PNL, implicându-vă pe voi la fel de mult sau cel puțin așa ne dorim și am discutat să vă implicăm la fel de mult precum o facem cu seniorii liberali.
Tocmai am încheiat activitatea de deschidere a Școlii de Vară a Organizației Femeilor Liberale și pot să vă spun că am venit însuflețiți de o serie întreagă de propuneri și demersuri pe care sunt convins că împreună, atât conducerea PNL cât și filialele din teritoriu, toți membrii PNL o să transpună în practică ceea ce noi ne-am asumat și ne-am propus, pentru că mi-a plăcut foarte mult să o aud pe Mara subliniind sintagma: ,,responsabilitate, tinerețe și responsabilitate,,. Pentru că avem nevoie de responsabilitate, avem nevoie să fim uniți, avem nevoie să fim mobilizați, astfel încât așa cum am făcut-o până acum să putem să o facem și de azi înainte, în sensul în care ne-am asumat responsabilitatea să guvernăm România, împreună cu celelalte partide din Coaliție, ți să ne asigurăm că facem față tuturor acestor provocări, care nu au fost puține, nu o să fie puține și nici nu o să fie mai simple sau mai ușoare, dimpotrivă, trebuie să fim pregătiți pentru lupte dificile, pentru provocări la care, probabil, nu ne-am gândit, nu ne gândim, dar avem nevoie ca așa cum am realizat până în acest moment activitatea de guvernare și administrare a țării să o facem și de acum înainte.
M-am interesat cu privire la programul pe care l-ați avut aici și pe care îl veți avea în continuare. Sunt convins că o să vă îndepliniți toate obiectivele și, sper, ca la sfârșit, atunci când o să vă duceți (…) Poiana Brașov să aveți acel parcurs foarte bine definit și obiectivele foarte bine asumate , astfel încât Tineretul Național Liberal să crească frumos, organizat și să poată cu adevărat să-și facă simțită prezența în întreaga activitate politică a PNL.
Au fost foarte multe activități, înglobate ideii de Next Level Leadership. Avem nevoie și, mă bucur că vă gândiți la următorul nivel de leadership, pentru că dacă nu aveți un țel, dacă nu aveți un obiectiv, nu puteți să vă desenați acea grafică de parcurs pentru un nivel de ambiție, care sunt convins că vă caracterizează pe fiecare dintre dumneavoastră. Au fost o serie întreagă de workshop-uri, exerciții și prelegeri despre legile educației, și aici fac o paranteză, îi mulțumesc domnului ministru Cîmpeanu că și-a dedicat vizita de ieri pentru dezbateri atât la nivelul organizației OFL, cât și la nivelul organizației TNL. Am înțeles că dezbaterile au fost cât se poate de aplicate. Tineretul Liberal a venit cu o propunere, cu un amendament la Legile Educației și anume acela al voluntariatului în liceu și am înțeles că domnul Ministru a perceput foarte bine propunerea și o va asuma în proiectul de lege, înainte ca ele să intre în dezbatere și în aprobare la Guvern.
Îmi permit să vă fac o sugestie pentru evenimentele viitoare, mi-ar plăcea să introduceți o secțiune foarte importantă în toate activitățile și toate dezbaterile pe care vi le propuneți de azi înainte și anume, o întrebare foarte simplă: ,,Ce credeți voi că ar trebui să facă PNL pentru tinerii din România?,, Avem nevoie la nivelul conducerii partidului să primim această misiune de la voi, astfel încât împreună să găsim soluții pentru a o putea pune în practică.
Dincolo de ceea ce știm și aflăm din analize, statistici și programe, tinerii din România și în mod deosebit tinerii Partidului Național Liberal știu cel mai bine care le sunt nevoile,știu cel mai bine care le sunt așteptările și, de asemenea, știu că au transmis toate aceste probleme, toate aceste nevoi și așteptări către conducerea PNL și, de acum înainte, este treaba noastră, a seniorilor, să facem ceea ce trebuie ca aceste nevoi și așteptări să fie transpuse în realitate și, prin ceea ce dumneavoastră faceți, prin ceea ce noi realizăm, să reușim să atragem noi tineri în PNL. Este un subiect despre care am discutat și la Organizația Femeilor Liberale. Avem nevoie de experiența celor care fac politică de ani mulți, dar avem nevoie și de oameni noi, credibili, profesioniști, merituoși în PNL, prin care să facem în așa fel încât să transmitem cetățenilor români că am intrat în politică și ne-am asumat să facem politică nu pentru noi, ci pentru oameni. Să facem în așa fel încât proiectele noastre să fie îndreptate, astfel încât să se întâlnească cu așteptările cetățenilor noștri.
Așadar, cred că acest model al școlilor de vară și al celor de iarnă, pentru că aveți și școală de iarnă, trebuie să fie dublată, nu doar de învățare, dar și de ascultare. Aici, menirea noastră, a seniorilor liberali, este să vă ascultăm și să vă luăm în serios.
Pentru că am vorbit de resursa umană, resursa umană nu este cea mai importantă pentru PNL sau pentru orice alt partid politic, ea este importantă pentru viitorul României și am convingerea că așa cum am înțeles eu din intalnirile pe care le-am avut, aveți puterea să vă afirmați, aveți puterea de inițiativă. Trebuie să aveți curaj să propuneți teme, să aveți curaj să propuneți obiective, dar în același timp vreau să cred că aveți curaj să vă și asumați aceste teme și obiective, nu doar la nivelul structurii partidului și la nivelul fiecărei filiale de partid.
Sigur, așa cum v-am spus, datoria noastră este să vă ascultăm, să vă sprijinim și, mai ales, să vă luăm în serios.
Aveam notat aici, în notițele de discurs, pe cea mai importantă calitate pentru un liberal este curajul. M-am bucurat foarte mult să o aud pe Mara vorbind despre curaj. Curajul nu este doar manifestarea prin care poți să-ți asumi orice. Curajul trebuie să fie foarte bine gestionat, curajul trebuie să fie foarte bine direcționat și curajul trebuie să se manifeste în obiective serioase, în acțiuni credibile, pentru că doar așa putem să vorbim deschis despre anumite teme, doar așa putem să vorbim deschis despre obiective, doar așa putem să criticăm, să ne asumăm criticile și doar așa putem să avem un dialog deschis, prin care toate problemele să fie rezolvate, astfel încât împreună să ne asumăm aceste soluții de rezolvare a problemelor și să le punem în realitatea practică.
Sigur, am avut timp să mă gândesc ce pot să vă spun, dacă să vă vorbesc despre activitatea Guvernului, cred că activitatea Guvernului o vedeți fiecare dintre dumneavoastră în fiecare zi și ne auziți, atât pe mine cât și pe Miniștrii vorbind despre provocările Guvernului României în această perioadă în care parcurgem o serie de crize succesive și suprapuse. Ceea ce vreau să înțelegeți este că nu am făcut nimic altceva decât să abordăm fiecare dintre aceste teme de criză, aceste activități la nivel guvernamental, la care nu ne-am fi gândit cu o zi înainte, dar în ziua următoare sau în timpul nopții a trebuie să le analizăm și a trebuit să găsim soluții pentru ele. Acestea sunt ale noastre, ale Guvernului, și ele trebuie asumate și duse la capăt, pentru că asta așteaptă cetățenii români de la noi, nu să venim să vorbim despre ele, ci să le rezolvăm, să găsim soluții, astfel încât oamenii să treacă cât mai ușor prin această situație absolut deosebit de dificilă.
M-am gândit inițial să vă vorbesc despre PNRR, știți cât de multă emoție și cât de multă dezbatere a fost pe marginea PNRR. Au fost o serie de temeri legate de faptul că nu o să reușim să ne atingem jaloanele, țintele, să atragem primii bani din PNRR. Vă pot spune, că până în momentul de față, toate obiectivele asumate la nivelul Guvernului au fost îndeplinite la timp. Este adevărat cu destul de multă dificultate, uneori și pe ultima sută de metri, aici chiar vă dau un sfat, nu lăsați să treacă timpul fără să rezolvați problemele la timp, pentru că este singura resursă pe care nu o recuperăm niciodată și atunci intrăm într-o serie întreagă de activități care nu sunt tocmai confortabile și care ne fac să rezolvăm probleme, dar fără a ne bucura că am găsit soluția.
Revenind la PNRR, iată că nu mai târziu de sfârșitul acestei săptămâni am primit avizul de la Comisia Europeană în care prima cerere de finanțare a fost aprobată, primul calup de 4 miliarde de euro va veni în țară și va sprijinii tot ceea ce înseamnă programul de investiții din România, sunt convins că vă interesează foarte mult Start-up Nation. Start-up Nation este un program care vă este dedicat, cum de altfel vă sunt dedicate și programele de cercetare, dezvoltare, cele de inovare.
Săptămâna trecută am fost la Politehnica în București și am putut să văd cât de multă creativitate și cât de multă inovație are tânăra generație din România și ar fi păcat să pierdem această resursă și aceste oportunități, fără să le asigurăm cadrul necesar și finanțarea necesară, astfel încât să putem beneficia de pe urma muncii, dedicării și pasiunii tinerilor.
În acest sens, domnule Ministru Cîmpeanu, am avut o discuție ieri de dimineață cu domnul Ministru Burduja și după acea activitate am înțeles că le lipsește o platformă integratoare pentru tot ceea ce înseamnă institutele de cercetare, mediul academic și mediul de afaceri. Ca atare, în perioadă următoare o să avem o platformă dedicată astfel încât să existe o coordonare și o cerere foarte bună între mediul de afaceri și Institutele de Cercetare, să nu irosim acești bani și să găsim cu adevărat scopul pe aplicabilitate în practică.
Dincolo de PNRR sunt celelalte fonduri de coeziune, pentru care s-au depus eforturi deosebite, vreau să folosesc această oportunitate și să-i mulțumesc Ministrului Proiectelor Europene pentru toată activitatea pe care a depus-o, astfel încât România să se bucure de același nivel de absorbție al fondurilor europene, precum Germania sau Franța. Suntem la distanță foarte mică, dar am reușit să avem un nivel de absorbție al fondurilor europene la care altă dată nici nu ne-am fi gândit.
Sigur, acestea sunt lucrurile pozitive despre care Mara vă îndemna să luați act și la care făcea referire atunci când spunea că în România nu se întâmplă doar lucruri rele, în România se întâmplă și lucruri bune. Asta înseamnă că trebuie să avem încredere, să fim optimiști, să abordăm pozitiv orice problemă, orice provocare, indiferent cât de dificilă ar fi ea.
Sigur, sunt o serie întreagă despre alte aspecte despre care m-am gândit să vă vorbesc. Nu pot să nu vă vorbesc despre criza din Ucraina, am făcut-o și la Organizația Femeilor Liberale.
Dragii mei, astăzi, România are garanții de securitate. Astăzi, le spuneam doamnelor și domnișoarelor de la OFL că ar fi bine să reflectăm puțin unde puteam să fim astăzi, dacă nu eram membrii NATO sau nu eram membrii UE, le-am luat în ordinea cronologică, așa cum ne-am asumat noi obiectivele la vremea respectivă și trebuie să le fim recunoscători tuturor celor care au trudit să fim membrii ale acestor structuri, iar nouă ne revine sarcina să ne consolidăm statutul și să ne căpătăm, în continuare, rolul de simbol de credibilitate, simbol de siguranță, simbol de dezvoltare economico-socială pe granița de Est a Alianței Nord-atlantice și la cea a Uniunii Europene și să ne gândim ce putea să însemne pentru economia României, pentru stabilitatea economică dacă astăzi nu aveam aceste fonduri puse la dispoziție de către Uniunea europeană.
Sunt aspecte despre care sunt convins că ați auzit de fiecare dată, în diferite momente, dar poate nu v-ați gândit ce se putea întâmpla dacă nu am fi fost parte a lor.
Așa cum spuneam, suntem prinși în detaliile guvernării și, de regulă, nu avem timp să vorbim prea mult despre valorile noastre, despre principiile noastre, despre tot ceea ce ne-a determinat și ne determină să facem parte din marea familie liberală.
De altfel, cred că este foarte important să ne gândim și să discutăm despre ceea ce înseamnă leadership autentic (…) este un obiectiv foarte important și autentic pentru profilul unui liberal.
Cel mai important lucru este faptul că un lider adevărat nu generează conflicte. Profilul unui lider pentru generația viitoare, pentru nivelul următor, este acela de a soluționa crize, iar voi trebuie să fiți pregătiți. Pe baza a ceea ce vedeți la noi, pe baza a ceea ce constatați că este bine sau nu la noi, să vă formați propriile principii de lider, fie în politică, fie în domeniul de activitate în care o să performați.
Un lider adevărat are datoria să își caute aliați, să își caute parteneri, pentru că niciodată o criză, îndeosebi cele de amploare, nu se rezolvă de unul singur, ci se rezolvă împreună cu partenerii, împreună cu aliații, iar pentru asta trebuie să țineți minte un lucru, foarte greu un lider poate să schimbe ceva de unul singur.
Ca atare, aveți nevoie de echipă, aveți nevoie de parteneri, aveți nevoie să convingeți că ceea ce vreți se desfășoară în beneficiul tuturor și are posibilitate de dezvoltare după ce v-ați atins obiectivul pe care vi l-ați propus.
Un lider adevărat arată deschidere și asigură cadrul pentru de dialog. Un lider adevărat trebuie să aibă curajul și să discute atunci când este criticat și, în mod deosebit, trebuie să aibă argumente credibile în orice situație s-ar afla.
Îmi doresc să înțelegem cu toții că avem nevoie de libertatea de exprimare, democrația înseamnă exprimare.
Democrația înseamnă, practic, tot ceea ce putem noi să asigurăm, astăzi, încât de azi înainte, generațiile care vin după noi să nu aibă temerea că o să mai fie supuși vreunui abuz, indiferent cum va fi acela.
Practic, libertatea de exprimare ține de libertatea individuală, iar un lider adevărat trebuie să protejeze libertatea și să caute dreptatea.
Un lider adevărat, așa cum spuneam, trebuie să-i asculte pe oameni și să rămână ancorat în realitate.
Un lider adevărat trebuie să-i facă pe oameni să-și schimbe percepția, pentru că de multe ori oamenii sunt influențați și își formează o anumită percepție despre lucruri absolut involuntară.
Ca atare, datoria voastră este să reușiți să schimbați percepția oamenilor.
Și, nu în ultimul rând, un lider adevărat nu se dă înapoi, indiferent de provocarea în fața căreia se află și mai ales, un lider adevărat nu se dă înapoi de la guvernare. Guvernarea este o asumare responsabilă și așa cum am spus de fiecare dată, indiferent de activitatea la care am participat, astăzi suntem la guvernare într-o Coaliție. O Coaliție a trei partide, două partide puternice, unul de dreapta- PNL și unul de stânga- PSD și avem datoria ca împreună să găsim soluții. Avem datoria ca împreună, chiar în condițiile în care avem dispute pe subiecte care ne plac sau nu ne plac, ele fac parte din actul de guvernare, dar asta este o temă care trebuie să rămână acolo la nivelul dezbaterilor și la nivelul confruntării de idei și de principii, în realitate cu Coaliția, înseamnă guvernare, înseamnă decizii asumate și responsabile.
Le-am spus tuturor că această Coaliție, a două partide mari din România, este asumată și este un demers care menține stabilitatea politică, menține stabilitatea economică, menține stabilitatea socială.
Am demonstrat în aceste 9 luni de zile, în care foarte realist, trebuie să spunem, nu știu ce alt Guvern s-a confruntat cu toate aceste probleme și nu știu ce alt Guvern ar fi reușit să găsească soluțiile pe care le-am găsit. Cu certitudine, singuri nu reușeam să le găsim.
Dar privind în viitor vă pot spune că și de acum înainte suntem pregătiți să guvernăm, în continuare, în această Coaliție, pentru că avem nevoie de tot ceea ce poate să reprezinte relevant pentru o țară, o stabilitate politică pentru o guvernare responsabilă.
Ați ales să deveniți membrii ai Partidului Național Liberal, partid care a asigurat guvernarea României, așa cum am spus, în ultimii 3 ani de zile. De-a lungul istoriei, știți foarte bine, PNL s-a aflat la guvernare atunci când România își câștigă independența,atunci când România intra în Primul Război Mondial, atunci când am realizat Marea Unire. Sunt evenimente istorice pe care v-aș ruga să le recitiți și de care să vă aduceți aminte și la care să reflectăm, pentru că toate aceste împliniri ale PNL la guvernare s-au făcut cu sacrificii, s-au făcut cu lideri care și-au asumat, au avut curajul, pentru că vorbim de curaj, să conducă țara și să ia decizii, care au schimbat România și au adus România unde este ea astăzi.
Ca atare, PNL este un partid capabil să îndeplinească obiective de țară, să-și asume obiective ambițioase și este un partid în măsură să guverneze și să protejeze România, indiferent de situația în care se află.
Vă îndemn pe toți să fiți mândri că sunteți membrii PNL, să fiți curajoși și să ne spuneți în față: ,,noi o să fim mai buni ca voi,,. Avem nevoie să ne spuneți asta, poate în felul acesta ne ambiționați mai mult pe cei care astăzi avem o anumită vârstă și avem nevoie de tot ceea ce înseamnă rolul catalizator al Tineretului Liberal în toate obiectivele și activitățile pe care noi ni le propunem și vă rog să aveți curajul să vorbiți despre ceea ce a făcut Partidul Național Liberal, despre ceea ce face, atât la guvernare cât și la nivel local.
Fiind convins că nu am vorbit prea mult, de regulă nu vorbesc mult, astăzi am venit încălzit de la activitatea OFL. Am înțeles că aveți nevoie să avem o discuție cât se poate de transparentă și de realistă, aici suntem iar de acum înainte cu cei cu care am discutat de la nivelul conducerii PNL, ne bazăm pe tot ceea ce înseamnă energia și voința voastră de a face mai mult și mai bine decât am făcut noi.
Mult succes, tineri liberali!”
