Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) anunţă, marţi, că a virat suma de 112.431.669,69 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 111 obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
Potrivit ministerului, pentru etapa I a fost plătită suma de 16.637.102,53 de lei pentru 17 obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 95.794.567,16 lei pentru 94 de proiecte de investiţii.
Situaţia plăţilor efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la link: https://mdlpa.ro/pages/plati.
În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Lucrări Publice, Programul naţional de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi.
