Skip to content
Europa

Intrarea României în Schengen, în sfârșit pe agenda Parlamentului European: Dezbaterea ar putea avea loc în ședința plenară din 3-6 octombrie

parlamentul european Twitter

Delegația PSD din Parlamentul European a obținut introducerea pe agenda plenului Parlamentului European a unei dezbateri cu rezoluție privind soluționarea aderării României la Spațiul Schengen, au anunțat eurodeputații Dan Nica, liderul delegației social-democrate, și Victor Negrescu. Demersul e inițiat de Grupul politic S&D.

”România îndeplinește toate criteriile tehnice de aderare la Spațiul Schengen. Sunt 11 ani în care România a aplicat și a respectat toate prevederile acquis-ului Schengen, controlând și protejând granițele externe ale Uniunii.
Cu toate acestea, fără niciun motiv obiectiv, Consiliul continuă să evite luarea unei decizii. Acest lucru este cu atât mai sfidător în actualul context geopolitic și de securitate”, a declarat Dan Nica.

Președinta Grupului Social-Democraților europeni, alături de Delegația PSD din Parlamentul European și de delegația bulgară au cerut o dezbatere și un vot pentru o rezoluție în plenul Parlamentului European, privind aderarea la Spațiul Schengen.

Negrescu: Dezbaterea, în sesiunea din 3-6 octombrie

Și eurodeputatul Victor Negrescu a anunţat victoria delegației PSD în Parlamentul European, adăugând că dezbaterea pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen va avea loc în sesiunea din 3-6 octombrie.

Astăzi, în Conferința Președinților Parlamentului European, s-a discutat și a fost aprobată inițiativa Grupului social-democrat de a avea o dezbatere în plenul Parlamentului European pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen în sesiunea din 3-6 octombrie de la Strasbourg, urmată de o rezoluție la următoarea plenară.

Iată că, solicitarea pe care am făcut-o săptămâna trecută, cu sprijinul a 50 de eurodeputați din Parlamentul European, devine realizabilă cu ajutorul familiei noastre politice europene care dovedește încă o dată că stânga europeană susține România. De altfel, toate guvernele social-democrate europene, începând cu cancelarul german social-democrat, Olaf Scholz, au afirmat public susținerea pentru aderarea țării noastre la spațiul Schengen, ceea ce nu este cazul guvernelor de centru-dreapta”, a scris Negrescu pe pagina sa de Facebook.

Totodată, el a precizat că Partidul Socialiştilor Europeni urmează să aprobe o rezoluţie prin care solicită aderarea României la Schengen.

„Tot în acest sens, Partidul Socialiștilor Europeni (PES) urmează să aprobe la Berlin o rezoluție în care solicită aderarea României la spațiul Schengen fiind și o dovadă a influenței pe care o are Partidul Social Democrat în familia noastră europeană.

Doresc pe această cale să îi mulțumesc liderei grupului nostru, Iratxe Garcia Perez, pentru sprijinul oferit și faptul că se ține de promisiunea făcută la București președintelui Marcel Ciolacu, care a solicitat plasarea acestui subiect pe agenda europeană, și să salut implicarea colegului meu, eurodeputatul Dan Nica, care, împreună cu toată delegația noastră, a făcut posibilă această dezbatere”, a mai scris eurodeputatul român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *