Se fac doi ani de când partidul AUR a intrat în Parlamentul României, obținând 9,3% din numărul total al mandatelor de parlamentar. În cele mai recente sondaje de opinie, partidul AUR este cotat cu procente între 11 și 15% dintre intențiile de vot ale românilor, ceea ce sugerează că formațiunea condusă de George Simion ar crește în simpatiile electoratului.
Digi24.ro a studiat inițiativele legislative depuse în ultimii doi ani de partidul AUR în încercarea de a afla dacă este sau nu acest partid unul de dreapta sau de extremă dreapta, care promovează o retorică antioccidentală, antiglobalistă sau eurosceptică.
George Simion este președintele AUR și vicelider al grupului parlamentar AUR, iar din aceste calități și-a pus semnătura pe majoritatea inițiativelor legislative ale partidului său.
Până astăzi, Simion a semnat alături de colegii săi, 101 inițiative legislative. Dintre acestea, doar 3 au devenit legi. Una este o lege de modificare a Codului Fiscal, proiect inițiat de un deputat de la USR. Alta e legea debirocratizării, inițiată de un deputat PNL. Și a treia, o lege privind actualizarea burselor pentru românii de pretutindeni, un proiect inițiat de un deputat PSD. E adevărat că în calitatea sa de parlamentar de opoziție, sunt slabe șanse ca George Simion sau colegii săi de la AUR să poată impune vreun proiect de lege propriu astăzi în România.
Totuși, o analiză atentă a proiectelor depuse de parlamentarii AUR ne poate spune ceva despre retorica acestui partid.
Citeşte aici articolul integral.
