Skip to content
Politică

VIDEO Eurodeputatul Daniel Buda atrage atenția că foarte multe cereale ucrainene rămân pe teritoriul UE: Generează o concurență neloială pentru fermierii din întreaga Uniune

Ziar de Bistrita

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI), a semnalat
Parlamentului European problemele cu care se confruntă fermierii din România, în contextul războiului din Ucraina.

”Cu toții privim spre Ucraina, manifestându-ne aprecierile, empatia pentru victimele și suferințele acestui popor. Europa și lumea întreagă îi asigură mai departe de întregul sprijin pentru a face față acestui război. Trebuie să fim conștienți însă de provocările cu care se confruntă statele aflate la granița cu Ucraina din perspectiva tranzitului de cereale. România înțelege pe deplin importanța acestuia și necesitatea asigurării unei securități alimentare la nivel mondial. Tocmai de aceea am deschis noi pune de frontieră și am redus la maximum posibil birocrația. Se constată însă un fenomen îngrijorător, respectiv rămânerea unor cantități însemnate de cereale din Ucraina pe teritoriul Uniunii Europene, dar mai ales în țările de graniță cum ar fi România, deși aceste cereale ar trebui să ajungă mai ales în țările africane”, a semnalat Daniel Buda în intervenția sa în plenul reunit al Parlamentului European.

Astfel stând situația, apare ”o concurență profund neloială pentru fermierii din întreaga UE, din România”.

”Se văd nevoiți să își vândă propria producție mult sub prețul de cost. Solidaritatea trebuie să existe, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne distrugem proprii fermieri”, a conchis eurodeputatul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *