Invitat la „Puterea Știrilor”, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, s-a arătat de acord cu majorarea impozitelor pe proprietate cu 50%, susținând că aceste taxe sunt, în acest moment, cele mai mici din Europa. „Trebuie să fim onești și să spunem lucrurilor pe nume: da, avem nevoie și de taxe și impozite, că altfel nu putem susține sistemele publice”, a spus edilul.
„Oriunde, în toată lumea, administrația trăiește din taxe și din impozite. De când eram președinte la Asociația Municipiilor din România (AMR), am tot făcut adrese către Guvern, către Parlament, să reglementeze mai precis chestiunea asta.
Taxele pe proprietate plătite de persoanele fizice sunt în zona de paradis fiscal, sunt cele mai jos din Europa. Și sunt orașe și comune din țara asta care au taxele foarte jos, aproape inexistente, și chiar și-așa nu le încasează deloc. Nu-și pot face bugetele, nu au bani nici de salarii și atunci se iau bani de la București, de la Constanța, de la Craiova, de la Iași ca să acopere găurile astea.
Nu cred că e corect, ar trebui o abordare cât de cât unitară, una care să țină cont și de valoarea proprietății. Trebuie să fim onești și să spunem lucrurilor pe nume: da, avem nevoie și de taxe și impozite, că altfel nu putem susține sistemele publice”, a precizat Robert Negoiță la „Puterea Știrilor”.
Senatorii au adoptat, miercuri, cu 67 de voturi pentru și 37 împotrivă modificările la ordonanța 16/2022 prin care grila de impozitare pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice a fost majorată cu până la 50%. Votul din Senat are loc în contextul în care primarii și-au exprimat dezacordul pentru majorare.
Senatorii au adoptat cu 67 de voturi pentru, 37 împotrivă și 1 abținere raportul comisiei Buget-Finanţe care a amendat ordonanța 16/2022 pentru modificarea Codului fiscal.
Potrivit unui amendament introdus de senatorul PSD Radu Oprea și susținut de membrii coaliției PSD-PNL-UDMR, grila de impozitare pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor publice va fi majorată cu până la 50%. De precizat este că marja în care se pot stabili impozitele locale pe teren şi imobile a rămas aceeaşi, 0,08 – 0,2%.
