Impresara de fotbalişti Anamaria Prodan a anunțat, într-o postare pe Instagram, că urmează să se implice în politică în cadrul Alianței Pentru Patrie, partid fondat de Codrin Ștefănescu.
Ea urmează să construiască în interiorul partidului o organizație dedicată apărării drepturilor femeilor din România.
„Singura politică pe care am făcut-o până acum a fost aceea a unei soții devotate și a unei mame care și-a crescut copiii cu forță și putere, le-a oferit o viață senină, fără lipsuri, încercând să îi înconjoare cu dragoste, respect și încredere, principalele valori ale unei familii adevărate. Până acum, singura politică pe care am făcut-o a fost politica familiei mele, a soțului meu. Până acum”, a scris Anamaria Prodan pe Instagram.
Ea susţine că a fost alături „de Codrin Ștefănescu încă de la formarea Alianței pentru Patrie, din respect pentru el, dar și pentru că simt românește și rezonez cu principiile creștine, tradiționaliste și patriotice ale A.P.P” şi că în calitatea sa de membru fondator i-a cerut să construiască în partid o organizație dedicată apărării drepturilor femeilor din România.
„Fiind membru fondator al Alianței Pentru Patrie și foarte bună prietenă cu Codrin, pe care mama mea l-a susținut în performanță, l-am rugat să îmi permită că, împreună cu foarte multe femei de afaceri din anturajul meu, femei puternice, de succes, femei cu povești fantastice de viață, care au luptat pentru ele și au forță financiară, și o dau exemplu doar pe neînfricata judecătoare Mariana Vârgă, să mă lase să construiesc în A.P.P o organizație dedicată apărării drepturilor femeilor din România”, precizează Anamaria Prodan Reghecampf.
„V-am spus toate aceste gânduri ale mele pentru că eu sunt hotărâtă să lupt pentru noi până la capăt și vă chem, pe toate femeile României, să vă alăturați mișcării mele de susținere a drepturilor noastre. Eu mă bat pentru toate! Veniți alături de mine și împreună vom răsturna lumea nonvalorilor și vom crea o lume a dreptăților și a echității” , susține AnaMaria Prodan Reghecampf pe Instagram.
